Connect with us
Papa Ioan Paul al II-lea: O parte dintre moaște a fost furată

Spiritualitate

Papa Ioan Paul al II-lea: O parte dintre moaște a fost furată

Papa Ioan Paul al II-lea: O parte dintre moaștele Papei Ioan Paul al II-lea a fost furată dintr-o catedrală din orașul italian Spoleto, situat în centrul Italiei. Nu este prima dată când se produc astfel de evenimente, iar arhiepiscopul îndeamnă pe făptaș să înapoieze ce nu i se cuvine.

Papa Ioan Paul al II-lea: Despre ce moaște este vorba

A dispărut o parte dintre moaștele Papei Ioan Paul al II-lea. Este vorba despre un relicvariu din aur și cristal ce conținea picături de sânge. Acesta era păstrat în capela Crucifixului din Catedrala din Spoleto, iar dispariția lor a fost observată miercuri, de către un cleric care se îngrijea de catedrală pe timpul nopții. Imediat, Curia Arhiepiscopală a anunţat poliţia din Spoleto, care în prezent efectuează investigații. Autoritățile vor verifica și imaginile surprinse de camerele de luat vederi.

Monseniorul Renato Boccardo speră că este vorba doar de o glumă și moaștele venerate de catolici vor ajunge înapoi la catedrală, unde erau ținute până la inaugurarea uneia noi, în Umbria, închinată fostului papă.  Aceasta era ținută alături de Crucea lui Alberto Sotio, care a fost creată în 1187. Capela era protejată printr-o poartă încuiată și nu era deschisă vizitatorilor. De altfel, crucea era protejată și de un sistem de alarmă, însă nu și moaștele Papei Ioan Paul al II-lea.

De altfel, arhiepiscopul încurajează ca acestea să fie aduse, deoarece din acest gest este unul grav, o lezare la adresa devotamentului și sensibilității oamenilor.

„Vreau să sper că este un act comis din superficialitate şi nu cu intenția de a leza sensibilitatea credincioșilor. De asemenea, vreau să sper că acest gest nesăbuit nu a fost făcut pentru profit”, a declarat Monseniorul Renato Boccardo.

Acest furt nu este primul, deoarece în urmă cu patru ani, o altă relicvă aparținând Papei Ioan al II-lea a fost furată. Era vorba de pânza de la o sutană pe care o purta Papa Ioan al II-lea în 1981, când cineva a încercat să îl asasineze. Ulterior, au fost arestați trei bărbați suspecți, iar pânza a fost găsită făcută bucăți în garajul unuia dintre ei.

Continue Reading
You may also like...

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top