Connect with us
FCSB - DINAMO scor live, etapa 2. Derby-ul de România din 29 iulie

Sport

FCSB – DINAMO scor final 3-3, etapa 2. Rezumat video. Derby spectaculos

FCSB Dinamo scor final 3-3.  Meciul dintre Steaua lui Gigi Becali şi „câinii roşii” ai lui Robert Negoiţă a fost un adevărat derby, cu şase goluri marcate şi mult dramatism.

De trei ori a condus FCSB, iar cei de la Dinamo au egalat de fiecare dată, ultima oară chiar în minutul 89.

În urma acestui rezultat, Dinamo este pe locul 2 în clasamentul Ligii 1, cu 4 puncte, la egalitate cu Botoşani, Astra şi Călăraşi.

FCSB are doar un punct după două etape şi se află în subsolul clasamentului.

Vezi rezumatul mai jos.

FINAL: Scorul final este de 3-3, la capătul unui meci foarte spectaculos. Dinamo obţine un punct eroic, după ce a revenit de trei ori!

Minutul 89: Gol Dinamo! Gol Popescu! Fundaşul dinamovist marchează cu capul după un corner.

Minutul 85: Man este înlocuit de Moruţan.

Minutul 81: Nistor execută o lovitură liberă de la 23 de metri, mingea se duce pe lângă.

Minutul 76: Pesic îl înlocuieşte pe Deian Sorescu.

Minutul 75: Ocazie Dinamo! Salomao patrunde în careu, dar şutul său se duce peste poartă.

Minutul 72: Qaka îl înlocuieşte pe Gnohere.

Minutul 69: Moldoveanu a intrat în locul lui Axente.

Minutul 68: Gol FCSB! Dublă Coman, care este scăpat din marcaj de fundaşii lui Dinamo şi finalizează la colţul lung!

Minutul 64: Schimbare la Dinamo. Gomelt l-a înlocuit pe Hanca.

Minutul 60: Gol Dinamo! Gol Nistor! Din nou egalitate. Căpitanul lui Dinamo egalează după ce apare fără marcaj în careu şi finalizează cu un şut puternic.

Minutul 56: Sergiu Cristian Popovici trece de un adversar și ajunge aproape de careul mic. Își pregătește șutul și trimite puternic, dar mingea trece puțin peste.

Minutul 55: Gol FCSB! Gol Florinel Coman! Nou-intratul marchează direct din corner, profitând de o mare gafă a lui Penedo!

Minutul 54: Penedo are o intervenţie fantastică la un şut al lui Bălaşa din lovitură liberă..

Minutul 46: Ocazie FCSB! Penedo respinge în corner un şut de la 18 metri al lui Filip.

Update: A început repriza a doua, iar Florinel Coman l-a înlocuit pe Felipe Teixeira.

Pauză: Scorul este 1-1! Dinamoviştii au egalat în prelungiri, după o repriză controlată de FCSB.

Minutul 45+1: Gol Dinamo! Gol Axente! O eroare a lui Romario Benzar îi permite lui Axente să şuteze din întoarcere la colţul scurt, plasat, iar Bălgrădean este bătut.

Minutul 42: Popovici şutează de la peste 25 de metri, Bălgrădean respinge în corner.

Minutul 37: Puţine faze de poartă şi multe faulturi în această primă repriză. Trupa lui Bratu are dificultăţi în a găsi drumul spre poarta lui Bălgrădean.

Minutul 30: Man încearcă un şut elegant din alergare, dar mingea trece peste poartă.

Minutul 28: Planic intervine în ultimul moment în faţa lui Axente, care preluase o minge în marginea careului mic.

Minutul 26: Bălaşa încearcă să-l surprindă pe Penedo cu o execuţie de la 25 de metri din lovitură liberă, dar portarul reţine fără probleme.

Minutul 20: Din nou cartonaş galben pentru FCSB. Man faultează la 20 de metri de propria poartă, iar Haţegan îl avertizează.

Minutul 17: Ov. Popescu face fault şi vede cartonaş galben.

Minutul 13: Gnohere vede cartonaş galben după ce îl loveşte în săritură pe M. Popescu.

Minutul 9: Gol FCSB! Gol Gnohere! Fostul dinamovist marchează după o schemă din corner. Dennis Man a executat pe jos şi l-a găsit pe Gnohere liber în centrul careului, acesta finalizând cu un şut puternic.

Minutul 8: Ocazie FCSB! Florin Tănase pătrunde bine prin defensiva dinamovistă, apoi trimite un şut din marginea careului, care este respins de Penedo.

Update: Meciul a fost intrerupt cateva minute, dupa ce torte din galeria dinamovista au ajuns pe teren.

Update: A început meciul, iar lovitura de start a aparţinut lui Dinamo.

FCSB vine după o înfrângere în prima etapă cu Astra şi după un succes în deplasare cu Rudar Velenje. Dinamo a reuşit o victorie în meciul cu Voluntari şi priveşte cu optimism spre meciul de duminică seara.

Peste 25.000 de oameni vor fi prezenţi pe Arena Naţională. Se aşteaptă o atmosferă electrizantă în tribune, iar suporterii ambelo formaţii au pregătit scenografii.

Înainte de meci, au fost şi câteva incidente între suporteri şi Jandarmerie.

Câţiva suporteri care au aprins torţe lângă Arena Naţională, unde urmează să aibă loc partida de fotbal dintre FCSB şi Dinamo Bucureşti, au fost ridicaţi de jandarmi, în urma intervenţiei unul dintre reprezentanţii forţelor de ordine fiind rănit în zona feţei.

Conform Jandarmeriei Capitalei, în zona şoselei Iancului, într-un grup de aproximativ 150 de suporteri, mai multe persoane au aprins materiale pirotehnice.

În momentul în care jandarmii au interceptat persoanele respective, acestea au devenit violente şi o persoană a lovit în zona feţei un jandarm.

Trei suporteri au fost imobilizaţi şi vor fi conduşi la Secţia 9 de Poliţie pentru a fi luate măsurile legale împotriva lor.

La ultimul meci între cele două formaţii, scorul a fost unul de egalitate 2-2, după ce dinamoviştii au condus cu 2-0. Acel egal avea să-i coste mult pe „câini”, care au terminat în afara play-off-ului.

„Va fi un meci foarte intens, un meci în care ambele echipe vor dori să dea maximum. Aștept cu mare interes această zi, pentru că de când am venit la Dinamo aveam în plan și astfel de meciuri. Practic, pentru astea trăiam și ca jucător, acum vreau să o fac și ca antrenor”, a precizat Florin Bratu.

FCSB Dinamo scor live: Echipe de start

FCSB: Bălgrădean – R. Benzar, Planic, M. Bălașa, Momcilovic – Ov. Popescu, L. Filip – Man, Fl. Tănase (cpt), Teixeira – Gnohere.  Antrenor: Nicolae Dică

Rezerve: A. Vlad – Nedelcu, Fl. Coman, Moruțan, Jr. Morais, Jakolis, Qaka.

DINAMO: Penedo – Corbu, M. Popescu, Katsikas, Sg. Popovici – Hanca, Mahlangu, D. Nistor (cpt) – Sorescu, Axente, Salomao. Antrenor: Florin Bratu

Rezerve: Muțiu – Pesic, D. Ciobotariu, Vl. Olteanu, Gomelt, Neicuțescu, Moldoveanu.

Ovidiu Haţegan este arbitrul derby-ului. Haţegan va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Eugen Gheorghe. Arbitru de rezervă va fi Iulian Dima.

Meciul începe la ora 21.00 şi este televizat de Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look TV.

Huff.ro vă ţine la curent cu scorul live al meciului FCSB – Dinamo şi vă oferă rezumatul video la încheierea partidei.

Vezi şi: Rudar – FCSB scor final 0-2 Rezumat video – Turul 2 preliminar Europa League

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top