Stil
Care este legătura dintre cafea şi sinucidere
Potrivit cercetătorilor americani, consumul a câtorva cești de cafea în timpul zilei se pare că reduce la jumătate riscul de sinucidere. Coordonatorul studiului, Michel Lucas, membru în cadrul Departamentului de Nutriție de la Harvard School of Public Health, a descoperit că riscul de suicid al adulților care beau între două și patru cești de cafea cofeinizată pe zi era cu aproape 50% mai mic decât riscul celor care consumau cafea decofeinizată sau nu consumau de loc acest produs.
Cafeina nu numai că stimulează sistemul nervos central, dar ar putea acționa și ca un anti-depresiv prin creșterea producției a anumitor neurotransmițători din creier, incluzând serotonina, dopamina și noradrenalina, a spus Lucas.
Autorii studiului nu au recomandat adulților depresivi să consume mai multă cofeină pentru că majoritatea persoanelor își ajustează automat cantitatea consumată de cafeină la un nivel optim și o creștere ar putea crea anumite efecte secundare neplăcute.
„Rezultatele noastre sugerează că nu există mai multe beneficii pentru un consum mai mare de două până la trei cești de cafea pe zi sau 400 de miligrame de cafeină pe zi”, a declarat Michel Lucas.
Cercetătorii și-au bazat concluziile pe o evaluare a unor date din trei studii ample din Statele Unite ale Americii, care au implicat 43.599 de bărbați înscriși în Health Professionals Follow-up Study (1988-2088), 73.820 de femei din cadrul Nurses Health Study (1992-2008) și 91.005 femei din Nurses Health Study II (1993-2007). Consumul de cafeină, cafea și cafea decofeinizată a fost raportat la fiecare patru ani prin intermediul chestionarelor.
Aşadar consumul de cafea te poate ajuta să nu ai stări depresive şi să nu recurci la suicid.