Connect with us
Încep înscrierile pentru BAC-ul de toamnă

Educatie

Încep înscrierile pentru BAC-ul de toamnă

De astăzi încep înscrierile pentru examenul de Bacalaureat, sesiunea din toamnă. Absolvenții claselor a XII-a care nu s-au prezentat, sau nu au fost admiși la examenul din prima sesiune, sunt așteptați la înscrieri. Valabil și pentru cei din anii trecuți, care, dintr-un motiv sau altul, nu au obținut încă diploma de BAC.

Încep înscrierile pentru BAC-ul de toamnă

Înscrierile pentru BAC-ul de toamnă se desfășoară în perioada 13 – 24 iulie. A doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat se va desfăşura în perioada 24 august – 5 septembrie.

Documentele-tip de înscriere – completate şi semnate – pot fi depuse la secretariatele unităţilor de învăţământ – centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poştă, folosindu-se coordonatele indicate de secretariatele unităţilor de învăţământ.

Potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial, probele scrise vor avea loc în săptămâna 24 – 27 august.  24 august – proba la Limba şi literatura română – E.a);

25 august – proba obligatorie a profilului – E.c);

26 august – proba la alegere a profilului şi specializării – E.d);

27 august – Limba şi literatura maternă – proba E.b).

„Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se pot realiza în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă, la probele de profil din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice“, transmite MEC, într-un comunicat de presă. 

Primele rezultate la probele scrise vor fi afişate pe 2 septembrie (până la ora 12.00). Contestaţiile se pot depune în aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00 – 20.00. Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3 – 4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6.
La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Educatie

To Top