Connect with us
Atac în Strasbourg, cu mai multe victime. Mărturia unui europarlamentar român

Externe

Atac în Strasbourg, cu mai multe victime. Cum arată atacatorul

Mai multe persoane au murit sau au fost rănite, după un atac armat produs la Strasbourg, în Franţa, aproape de un târg de Crăciun, conform unui bilanţ preliminar.

Update, 12 dec.: Atacul comis marţi seara asupra Târgului de Crăciun din Strasbourg, al cărui autor este şi acum căutat, s-a soldat cu trei morţi, opt răniţi grav şi cinci răniţi uşor, potrivit unui bilanţ actualizat, publicat de prefectură miercuri dimineaţa, informează AFP.

Autoritățile franceze au demarat o operațiune amplă pentru a-l prinde pe atacator.

UPDATE ORA 23:28 Atac armat la Strasbourg: Suspectul este cunoscut de poliţia franceză

Suspectul în cazul atacului cu armă de foc de la târgul de Crăciun din Strasbourg este cunoscut de poliţie în legătură cu activitate infracţională fără caracter terorist (fişă S, infracţiuni de drept comun), a declarat marţi seară ministrul de interne francez Christophe Castaner, citat de dpa.

Acesta are 29 de ani și se numește Chérif Chekatt. El este născut în Strasbourg, într-o familie ce vine din Africa de Nord.

Oficialul francez a adăugat că mai multe persoane dintre cele 11 rănite în incident sunt în stare critică.

Potrivit postului francez BFMTV, acesta este considerat de autorități un risc pentru securitate. El este înarmat şi a reuşit să fugă de la locul atacului. Niciun complice nu a fost identificat până în prezent.

UPDATE ORA 23:15 Atac armat la Strasbourg: „Schimb de focuri în cartierul în care s-ar fi ascuns atacatorul” (poliţia)

Un „schimb de focuri s-a produs în cartierul în care s-ar fi ascuns atacatorul” care a făcut doi morţi şi 11 răniţi, marţi seară, în apropierea Târgului de Crăciun de la Strasbourg, a făcut cunoscut o sursă din cadrul poliţiei, citată de AFP.

Atacatorul a fost rănit de o patrulă de soldaţi angajaţi în Operaţiunea Santinela înainte de a reuşi să fugă, a precizat sursa.

UPDATE ORA 23:15 Atac armat la Strasbourg: Situaţia este în curs de evaluare de către Parchetul antiterorist

Secţia antiteroristă a Parchetului din Paris a anunţat marţi seară că evaluează ‘situaţia’ existentă după atacul armat de la Strasbourg (estul Franţei), soldat cu doi morţi şi 11 răniţi, transmite AFP.

UPDATE ORA 22:39 Sediul parlamentului European din Strasbourg, unde zilele acestea se desfăşoară o sesiune plenară, este blocat după un schimb de focuri la târg de Crăciun, potrivit unui europarlamentar, relatează dpa.

„Parlamentul European a activat un protocol de urgenţă. Suntem în prezent blocaţi pentru a proteja oamenii aici. Rămâneţi în siguranţă şi în interior”, a scris Eva Kaili (Grecia) pe Twitter.

O persoană a murit şi şase au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri.

În cazul în care pista teroristă este evocată în acest stadiu, această secţie specializată, cu competenţe în materie de terorism, nu s-a sesizat în legătură cu faptele comise în zona târgului de Crăciun, circumstanţele incidentului rămânând deocamdată neclare.

”Secţia antiteroristă a Parchetului din Paris, în relaţie cu Parchetul din Strasbourg, este în curs de evaluare a situaţiei”, a menţionat Parchetul din capitala franceză, fără a oferi alte detalii.

UPDATE ORA 23:11 Schimb de focuri la Strasbourg: Cel puţin doi morţi şi zece răniţi; atacatorul a reuşit să fugă

Un schimb de focuri a făcut marţi cel puţin doi morţi şi zece răniţi la Târgul de Crăciun de la Strasbourg (nord-vestul Franţei), forţele de ordine fiind în căutarea atacatorului care a reuşit să fugă, potrivit ministrului francez de interne şi prefecturii departamentului, relatează AFP şi Reuters.

Autorul faptelor a fost identificat şi este căutat cu toate forţele, a făcut cunoscut prefectura.

Tradiţionalul Târg de Crăciun de la Strasbourg, care a mai cunoscut în trecut ameninţări cu atentate, este protejat de un important dispozitiv de supraveghere. În oraş se află şi sediul Parlamentului European, care a fost închis.

„Schimb de focuri în centrul oraşului Strasbourg. Vă invităm să rămâneţi acasă în aşteptarea clarificării situaţiei”, a scris pe Twitter Alain Fontanel, prim-adjunct al primarului oraşului.

„Eveniment în curs la Strasbourg. Păstraţi-vă calmul şi urmaţi instrucţiunile ce vor fi date” de conturile oficiale, a scris, de asemenea, prefectura.

„Grande Ile”, centrul istoric al Strasbourgului, este în întregime înconjurat de forţele de ordine care i-au invitat pe trecători să se pună la adăpost, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse.

Militari înarmaţi, poliţişti şi maşini de salvare s-au îndreptat spre locul schimbului de focuri.

UPDATE ORA 23:06 Schimb de focuri la Strasbourg: Poliţia suspectează că atacul a fost motivat de terorism

Poliţia din Franţa declară că suspectează că atacul armat din apropierea unui târg de Crăciun în Strasbourg, soldat cu cel puţin doi morţi şi zece răniţi, a fost motivat de terorism, transmite dpa.

UPDATE ORA 22:31 Schimb de focuri la Strasbourg: un mort şi şase răniţi

O persoană a murit şi şase au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strabourg, în Franţa.

Autorităţile au anunţat că un schimb de focuri are loc în apropiere de centrul oraşului. Europarlamentarul român Renate Weber (ALDE) se afla în oraş la momentul producerii incidentului.

„Schimb de focuri în centrul oraşului Strasbourg. Vă invităm să rămâneţi acasă în aşteptarea clarificării situaţiei”, a scris pe Twitter Alain Fontanel, prim-adjunct al primarului oraşului.

Atac în Strasbourg. Ce spune Renate Weber

„În acest moment, nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat. Eu eram exact în centru, așa s-a întâmplat. Ni s-a spus că este un incident, să stăm pe loc. Dar, la câteva minute, am putut să trec liniștită, am și hotelul în apropiere.

Tot centrul este, însă, blocat! Apare pe diferite site-uri un filmuleț în care se văd persoane rănite cu armă de foc. (…) Parlamentul a fost închis imediat. E bine să fie lumea prudentă și să nu pună imediat o etichetă la ceea ce s-a întâmplat.

Oricum, securitatea este foarte mare aici, în centru, este plin de Poliție, este închis tot centrul pentru traficul de mașini.

Oricum, măsurile de securitate sunt foarte mari. Nu pot să înțeleg cum cineva ar fi trecut – că mie așa mi s-a spus – cu o pușcă. Da, cu o pușcă. Nu știu cum a putut să treacă de cordoanele de securitate”, a spus Renate Weber, europarlamentar, marți seară, la TVR 1, în cadrul emisiunii „România9″, moderată de Ionuț Cristache.

„Lumea s-a baricadat în hotel. Oamenii stau și așteaptă. Fiecare a intrat pe unde a putut. Lumea s-a speriat. Foarte mulți sunt în mașini, așteaptă să treacă”, a spus Weber.

Forţele de ordine au instituit un perimetru de securitate în zonă, iar circulaţia tramvaielor a fost întreruptă.

La momentul transmiterii acestei ştiri, atacatorul este liber.

Citeşte şi: Franța: Victorie pentru vestele galbene! Ce a decis Guvernul

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top