Atentatul din Berlin: Suspectul reținut a fost eliberat. Atacatorul este liber și înarmat

20.12.2016
Atentatul din Berlin: Suspectul reținut a fost eliberat. Atacatorul este liber și înarmat

Atentatul din Berlin, de luni seara, nu a fost încă revendicat. În plus, atacatorul este liber și înarmat. Suspectul reținut în urma atentatului din Berlin a fost eliberat. Bărbatul de origine pakistaneză a fost eliberat, după ce polițiștii nu au putut confirma că are legătură cu atentatul.

Atacatorul atentatului din Berlin este liber pe străzi

„Am prins persoana greșită”, a declarat un oficial de rang înalt din poliție, citat de Die Welt.
„Avem o situație nouă. Adevăratul atacator este înarmat și încă în libertate și poate provoca noi necazuri”, a avertizat sursa citată, potrivit Digi24.

Atentatul din Berlin, de luni seara, s-a soldat cu 12 morți și 48 de răniți. La câteva ore după atac, autoritățile au reținut un suspect. Acesta este un refugiat de origine pakistaneză, venit din februarie în Germania. Bărbatul are permis temporar de rezidență în așteptarea rezolvării cererii de azil.

Marți dimineață, autoritățile au făcut percheziții la un centru de refugiați din apropierea Berlinului unde ar fi fost cazat solicitantul de azil.

Răsturnare de situație în urma atentatului din Berlin

După ce informația despre persoana greșită care ar fi fost arestată a apărut pe surse în Die Welt, șeful poliției din Berlin a anunțat public că nu este clar dacă pakistanezul arestat luni seara este cel care a condus camionul. Suspectul era cunoscut serviciilor de poliție, dar pentru infracțiuni minore.

„Nu știm sigur dacă el a fost în realitate șoferul”, a declarat șeful poliției, Klaus Kandt.

În cabina TIR-ului au fost găsite, potrivit agenției DPA, haine pătate de sânge. Supectul arestat nu avea hainele pătate cu sânge și nici vreo armă asupra sa.

Citește și: Atentat la Berlin: Starea victimelor se agravează

Poliția din Berlin a anunțat pe contul de Twitter că rămâne vigilentă, întrucât suspectul a negat orice implicare în incidentul despre care ministrul de interne a spus că a fost un atac deliberat. „Vă rugăm să fiți atenți”, cere poliția berlinezilor.