Externe
„Cer deschis”, tratatul din care SUA se retrage: criză în NATO
Președintele Donald Trump a declarat joi, 21 mai, că SUA se vor retrage din Acordul „Cer deschis”. Acesta a declarat că acțiunile Rusiei sunt de fapt cauza din spatele acestei decizii. Datorită acestei decizii, ambasadorii NATO se vor întruni de urgență. Află mai multe detalii despre această decizie în rândurile următoare.
„Cer deschis”, tratatul din care SUA se retrage: criză în NATO
Donald Trump a decis să scoată Statele Unite dintr-un acord major în domeniul militar pe care americanii îl aveau cu Rusia. Acest tratat este cunoscut sub numele de „Cer deschis”.
Rușii au criticat Statele Unite pentru această decizie deoarece consideră că va afecta atât stabilitatea strategică, cât și interesele aliaților europeni ai SUA.
„Cer deschis” este un tratat prin care Rusia și țările semnatare permit survolul reciproc de către aeronave de observație neînarmate. Aceste curse aeriene de supraveghere au drept scop promovarea încrederii la nivel internațional.
Președintele Trump o să informeze vineri Rusia că SUA se retrage din Acordul „Cer deschis”, negociat acum aproximativ 30 ani pentru a întări încrederea reciprocă. În baza acestui acord, cele două țări își trimiteau reciproc misiuni de monitorizare aeriană pentru a se asigura că nu pregătesc acțiuni militare.
Statele membre NATO sunt de asemenea semnatare ale acestui acord, iar faptul că SUA s-a retras poate să aducă din partea Rusiei interzicerea zborurilor lor de asemenea. Cei mai amenințați de o astfel de decizie sunt țările baltice care se află la granițele rușilor.
De aceea, ambasadorii NATO vor avea vineri o întâlnire de urgență pentru a analiza consecințele anunțului făcut de SUA. Moscova a anunțat că aliații vor resimți consecințele deciziei americanilor.
Acordul „Cer deschis” a fost negociat de președintele George H.W. Bush și secretarul de stat de la acea vreme James Baker, în 1992 după ce URSS s-a prăbușit.
Acordul a fost semnat de 35 țări: Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Danemarca (inclusiv Groenlanda), Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite, Suedia, Turcia, Ucraina şi Ungaria, şi a intrat în vigoare în 2002.
Motivul din spatele retragerii SUA este că Moscova ar încălca Acordul „Cer deschis” prin faptul că nu permite zboruri deasupra unui oraș suspect unde s-ar putea depozita arme nucleare ce vizează întreaga Europă.