Externe
COVID-19: Parlamentul European a aprobat măsuri esenţiale de sprijin la nivel comunitar
Eurodeputaţii au adoptat joi, aproape unanim, în cadrul răspunsului comun al Uniunii Europene la pandemia COVID-19, trei propuneri urgente în cadrul unei sesiuni plenare extraordinare, condusă de la Bruxelles de David Sassoli.
Măsurile urgente menite să ajute cetăţenii şi întreprinderile să facă faţă crizei au fost supuse la vot în plen la mai puţin de două săptămâni de la prezentarea propunerilor de către Comisie.
Propunerile aprobate sunt:
Iniţiativa pentru investiţii în răspunsul la coronavirus (Corona Response Investment Initiative). Aceste măsuri sunt menite să mobilizeze 37 miliarde de euro din fondurile UE disponibile cât mai curând posibil pentru cetăţenii, regiunile şi ţările cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus. Fondurile vor fi direcţionate către sistemele de sănătate, IMM-uri, pieţele forţei de muncă şi alte părţi vulnerabile ale economiilor statelor membre ale UE. Propunerea a fost adoptată cu 683 voturi pentru, unul împotrivă şi patru abţineri.
Extinderea Fondului de solidaritate al UE pentru a acoperi urgenţele în domeniul sănătăţii publice. Măsurile vor pune la dispoziţie ţărilor europene până la 800 de milioane de euro în 2020. Operaţiunile eligibile în cadrul fondului vor fi extinse pentru a include acordarea de sprijin în cazul unei urgenţe majore în domeniul sănătăţii publice, inclusiv asistenţă medicală, precum şi măsuri de prevenire, monitorizare sau control al răspândirii bolilor. Propunerea a fost adoptată cu 671 voturi pentru, trei împotrivă şi 14 abţineri.
Suspendarea temporară a normelor UE privind sloturile orare pe aeroporturile comunitare. Această măsură va împiedica transportatorii aerieni să opereze zboruri goale în timpul pandemiei. Prin această suspendare temporară, companiile aeriene nu mai sunt obligate să utilizeze sloturile de decolare şi de aterizare planificate, pentru a le păstra în următorul sezon. Pe toată durata verii, de la 29 martie până la 24 octombrie 2020, se va renunţa astfel la regula „foloseşti sau pierzi”. Propunerea a fost adoptată cu 686 voturi pentru, niciunul împotrivă şi două abţineri.
Consiliul trebuie să aprobe în mod oficial poziţia Parlamentului. Măsurile adoptate vor intra în vigoare după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în zilele următoare.