Externe
Greva Lufthansa va continua marți și miercuri
Greva Lufthansa va continua marți și miercuri. Piloții Lufthansa vor intra din nou în grevă. Decizia a fost luată după ce discuţiile cu conducerea referitoare la majorarea salariilor nu au dus la niciun rezultat. Săptămâna trecută, piloții companiei au fost în grevă de miercuri până sâmbătă inclusiv.
”Din nefericire, discuţiile la nivel înalt care au avut loc duminică nu au produs un rezultat”, potrivit unui comunicat al sindicatului VC.
Protestul de marţi va afecta cursele pe distanţe scurte. Miercuri, cursele afectate vor fi pe distanțe scurte și lungi, în afara Germaniei. Compania Lufthansa și-a exprimat dezamăgirea faţă de decizia sindicatului. Aceștia au precizat că în acele zile vor avea un program special al zborurilor, potrivit news.ro.
Greva Lufthansa va continua marţi şi miercuri
Săptămâna trecută, Lufthansa a anulat aproape 2.800 de zboruri în timpul grevei de 4 zile. Aproximativ 350.000 de pasageri au fost afectaţi de protestul piloților. Aceasta a fost a 14-a acțiune de gen de la începutul anului 2014.
Conducerea Lufthansa a oferit piloţilor o majorare de 4,4% a salariilor, în două etape, plus o plată unică echivalentă cu câştigul pe 1,8 luni. În schimb, sindicatul vrea majorarea salariilor cu 3,7% pe an pentru 5.400 de piloţi, pentru o perioadă de cinci ani care începe retroactiv, din 2012.
Potrivit Institutului IW pentru Cercetări Economice din Koln, grevele piloţilor au costat Lufthansa 222 de milioane de euro în 2014. În 2015, protestele piloșilor și personalului navigant au costat compania 231 de milioane de euro. Greva de săptămâna trecută a costat Lufthansa circa 10 milioane de euro pe zi.
Citește și: Curse anulate de Lufthansa şi duminică. Greva piloților, în schimb, se va încheia
Carsten Spohr, directorul executiv de la Lufthansa, a spus că viitorul companiei ar fi ameninţat dacă s-ar îndeplini cererile piloţilor, urmând ca unele rute să devină neprofitabile. Lufthansa este cel mai mare transportator aerian din Europa. Compania germană a transportat, anul trecut, 107, 7 milioane de pasageri, în creştere cu 1,6% faţă de 2014.