Connect with us
Președintele Francois Hollande și cancelarul Angela Merkel au aprobat marți prelungirea sancțiunilor împotriva Rusiei, în legătură cu criza din Ucraina

Externe

Hollande și Merkel cer prelungirea sancțiunilor împotriva Rusiei

Președintele francez Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel au aprobat marți prelungirea sancțiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, în legătură cu criza din Ucraina.

„Va fi necesar ca sancțiunile împotriva Rusiei să fie prelungite”, a declarat Angela Merkel la summitul european din această săptămână de la Bruxelles.

„Atât timp cât nu vor exista eforturi, nu vor exista progrese, și cât vor exista în continuare aceleași blocaje, în calitate de cancelar sunt în favoarea prelungirii acestor sancțiuni”, a spus la rândul său François Hollande.

Hollande cere aplicarea acordurilor de la Minsk, menite a pune capăt conflictului în estul Ucrainei între forțele loialiste și rebelii proruși.

„Trebuie să facem în continuare astfel încât să fie aplicate acordurile de la Minsk iar atunci când nu sunt implementate să continuăm sistemul sancţiunilor””, a precizat președintele francez într-o conferință de presă comună.

Sancțiunile împotriva Rusiei sunt în vigoare până la 31 ianuarie 2017

„Imediat ce nu se fac eforturi, ce nu există progrese, ce există în continuare aceleaşi blocaje, eu sunt pentru, la fel ca şi cancelarul, ca sancţiunile să poată să fie prelungite”, a adăugat Hollande.

Sancțiunile economice au fost impuse de Uniunea Europeană în iulie 2014, după distrugerea zborului MH17 al Malaysia Airlines deasupra estului separatist al Ucrainei. În ultimii doi ani, sancțiunile ce vizează sectoarele energetic, de apărare sau bancar, au fost cu regularitate prelungite.

Citește și: Angela Merkel vrea ca burka să fie interzisă în Germania

Mai multe state membre UE, în special Italia, ar dori încetarea sancțiunilor deoarece acestea au atras un răspuns dur din partea Rusiei, ce afectează în principal agricultorii europeni. Aceste sancțiuni sunt în vigoare până la 31 ianuarie 2017.

Rusia a primit sancțiuni economice după anexarea considerată ilegală a Crimeii și încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top