Connect with us
Jeff Bezos renunță la funcția de CEO al companiei Amazon. Cu ce se va ocupa în continuare

Externe

Jeff Bezos renunță la funcția de CEO al companiei Amazon. Cu ce se va ocupa în continuare

Jeff Bezos a anunțat că renunță la funcția de CEO al companiei Amazon. El a spus, totuși, că rămâne angajat în marile decizii ale companiei. Cine este cel care îi va lua locul la conducerea Amazon.

Jeff Bezos renunță la funcția de CEO al Amazon

Jeff Bezos renunță la funcția de director executiv al Amazon. Acesta nu părăsește compania, ci trece pe o altă poziție, și anume aceea de președinte executiv. Conducerea Amazon – celui mai puternic retailer din lumea va fi preluată de către Andy Jessy.

Bezos va pleca de la conducerea companiei în vara acestui an. El a spus că va rămâne angajat în marile decizii ale Amazon – companie în care și-a petrecut 30 de ani.

„Voi rămâne angajat în marile decizii ale Amazonului”, a scris el într-o scrisoare adresată angajațiilor săi.

Fostul CEO de la Amazon a spus că renunțarea la conducere îi va oferi mai mult timp și energie pe care le va folosi pentru a se ocupa de acțiunile caritabile, de compania sa aerospațială Blue Origin și de cotidianul Washington Post. El a spus că nu este vorba despre pensionare, ci pur și simplu este foarte preocupat de impactul pe care îl pot avea aceste organizații.

„A fi CEO al Amazon este o responsabilitate profundă și care te consumă. Când aveți o astfel de responsabilitate, este greu să fii concentrat în orice altceva. Ca președinte executiv voi rămâne implicat în inițiative importante ale Amazonului, dar voi avea și timpul și energia de care am nevoie pentru a mă concentra pe fondurile Day 1, Bezos Earth, Blue Origin, de ziarul The Washington Post și celelalte pasiuni ale mele”, a spus Bezos.

Bezos este fondatorul Amazon din 1994

Bezos, în vârstă de 57 de ani, a fondat Amazon în 1994 și l-a transformat într-una dintre cele mai mari companii din lume, cu un profit de 185 miliarde de dolari. Amazon, care a început ca vânzător de cărți online, este acum o forță dominantă în cloud computing, alimente, electronice și divertisment și are peste 1,1 milioane de angajați.

Potrivit AFP, Amazon a înregistrat o dublare a profitului net în trimestrul IV din 2020, urcând la 7,2 miliarde de dolari, profitând din plin de creșterea comerțului electronic și a telecomunicațiilor din cauza pandemiei de coronavirus.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top