Connect with us
O nouă posibiă mutație a coronavirusului a fost descoperită în Brazilia

Externe

O nouă posibiă mutație a coronavirusului a fost descoperită în Brazilia

Vești îngrijorătoare de la specialiști! Cercetătorii au descoperit o nouă posibilă mutație a coronavirusului în Brazilia. Anunțul a fost făcut de către Laboratorul Naţional de Calcul Ştiinţific (LNCC), aflat în subordinea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei și în prezent se studiază intens această mutație. Vestea vine în contextul în care deja tulpina braziliană de coronavirus face ravagii în tot mai multe state.

O nouă variantă a coronavirusului a fost recent descoperită în Brazilia

Un studiu realizat în 39 de municipalităţi din cinci state braziliene „a condus la identificarea unei posibile noi variante a SARS-CoV-2 provenind din varianta B.1.1.33 aflată în circulaţie anterior în Brazilia”, a declarat laboratorul într-un comunicat emis vineri.

Vestea îngrijorătoare vine în contextul în care sistemul sanitar din această țară este deja extrem de greu încercat în ultma perioadă, din cauza tulpinii P1, care a apărut în nordul statului brazilian Amazonas în noiembrie 2020.

Laboratorul Național de Calcul Științific din Brazilia avertizează că această nouă mutație care tocmai a fost descoperită are toate șansele să complice puternic strategiile de stopare a răspândirii noului coronavirus. Rezultatele acestui studiu recent au fost raportate în baza de date internaţională a genomului coronavirusului GISAID.

Oamenii de știință brazilieni au mai subliniat că este extrem de importantă studierea îndeaproape a virusului, în permanență. În acest mo eventualele mutații pot fi reperate cât mai rapid, iar acest lucru va putea conduce la o eficiență mai mare a vaccinurilor.

„Necesitatea tot mai mare de supraveghere genomică eficientă, pentru a putea identifica din pripă potenţialele mutaţii virale, este evidentă, contribuind astfel la îmbunătăţirea vaccinurilor actuale împotriva COVID-19”, a subliniat laboratorul, potrivit Agerpres.

Vă reamintim că ee la începutul pandemiei de coronavirus, Brazilia a raportat 11.363.380 de cazuri de COVID-19, cu 275.105 decese.

Continue Reading
You may also like...

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top