Externe
Turcia: Campanie pentru trimiterea refugiaților să lupte împotriva jihadiștilor din Statul Islamic
În Turcia a fost lansată o campanie online prin care se cere trimiterea refugiaților sirieni înapoi în țara lor, pentru a lupta împotriva jihadiștilor din Statul Islamic. În petiție se cere ca bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani să fie recrutați pentru a lupta împreună cu forțele locale, împotriva ISIS.
În numai câteva zile, petiția a strâns deja circa 260.000 de semnături. Când numărul acestora va atinge 300.000, ea va fi trimisă Statului Major turc pentru a fi analizată.
Statul Islamic a ucis în ultima săptămână 17 soldați turci
Inițiativa survine după ce 17 soldați turci și-au pierdut viața, săptămâna trecută, în trei atacuri sinucigașe comise de militanți din Statul Islamic în orașul sirian al-Bab. Numărul victimelor din rândul forțelor turce ajunge astfel la 37, de la declanșarea operațiunii, pe 24 august. Operațiunea „Scutul Eufratului” are ca scop îndepărtarea SI din zona frontierei siriano-turce. De asemenea, se vrea și oprirea trupelor kurde să-și extindă controlul în acea zonă.
Milioane de sirieni și-au părăsit țara, de la începerea conflictului în 2011. Yilmaz Ozdil, un ziarist turc apropiat al refugiaților, susține că în Turcia se află aproximativ 500.000 de bărbați refugiați sirieni apți pentru armată.
‘Acești oameni, în loc să-și apere țara, se distrează în țara noastră’, spune jurnalistul.
Nu toți turcii sunt de acord cu trimiterea refugiaților înapoi în Siria. Unii cred că înarmarea și trimiterea lor pe front este o greșeală. Aceștia spun că astfel s-ar putea crea o facțiune de trupe confuze, greu de controlat, și care nu vor ști exact pentru ce luptă acolo.