Horoscop lunar aprilie 2017 Oana Hanganu – CAPRICORN

31.03.2017
Horoscop lunar aprilie 2017 Oana Hanganu – CAPRICORN

Horoscop lunar aprilie 2017 Oana Hanganu – CAPRICORN. În aprilie, Capricornii pot afla că vor deveni părinţi sau dacă au copii, vor începe să le organizeze viaţa acestora. În cuplu, se vor bucura de pasiune şi armonie, în special în a doua parte a lunii, iar la serviciu, vor fi apreciaţi dar trebuie să evite conlictele declanşate din cauza orgoliului

Pentru Capricorni, aprilie începe cu Soarele în „sectorul Familiei” din astrograma lor, alături de Uranus şi planeta Iubirii, Venus. În data de 3 aprilie, Venus, acum în mers retrograd, ajunge în „Casa comunicării” din astrograma Capricornilor, iar în 9 aprilie, „planeta Comunicării”, Mercur, îşi începe tranzitul retrograd în „sectorul Iubirii” din astrograma acestor nativi.

Astfel, astrele îi provoacă să vorbească despre iubire, să analizeze relaţia de cuplu, să spună ce au pe suflet, să facă planuri de viitor, să vorbească despre copiii pe care îi au sau despre cei pe care îi aşteaptă ori pe care îi doresc.

Nu va fi uitată nici familia, Capricornii găsindu-şi timp, în această lună, să îşi sune toate rudele, să medieze conflicte între acestea ori să se implice în organizarea unor evenimente la care va lua parte „tot neamul” (mai ales spre sfărşitul lunii, când Mercur retrograd va ajunge în sectorul Familiei din astrograma Capricornilor).

Intrarea Soarelui în zodia Taur, în ziua de 20 aprilie, înseamnă pentru Capricorni, mai multă pasiune în relaţia de cuplu, iar Luna Nouă care se va produce în acelaşi semn zodiacal poate aduce un nou început în relaţiile „cu vechime” sau, pentru cei singuri, şansa de a întâlni pe cineva special.

Soarele şi Luna Nouă în zodia Taur pot însemna, pentru Capricorni, momente speciale legate de copii: fie primesc vestea că vor deveni părinţi, fie primesc veşti bune legate de copiii pe care îi au. Sau acum Capricornii încep să „organizeze” viaţa copiilor. De exemplu: caută informaţii despre grădiniţe sau şcoli sau îşi înscriu copiii la cursuri de pian sau la fotbal.

În plan profesional, Capricornii au un aliat de nădejde în planeta Jupiter aflată în sectorul Carierei. Acestuia i se adaugă planeta Marte care, în 21 aprilie, intră în zodia Gemeni şi va „activa” sectorul profesional al Capricornilor. O zi specială pentru cariera Capricornilor va fi cea în care va avea loc Luna Plină în Balanţă (11 aprilie) şi în care aceşti nativi pot primi o confirmare oficială legată de un job sau de o promovare.

Dar Marte în Casa profesiei înseamnă nu doar energie, curaj, ambiţie sau calităţi de leader, ci şi riscul unor tensiuni care apar din cauza orgoliului. Acest risc este accentuat în preajma zilei de 20 aprilie, când planeta Pluton îşi începe tranzitul retrograd chiar în Capricorn.

Dar Luna Nouă din data de 26 aprilie, care se va produce m zodia Taur şi în Casa Iubirii din astrograma Capricornilor înseamnă pentru aceştia, şi stabilirea unor relaţii armonioase cu colegii de muncă şi simpatia de care Capricornii se vor bucura la serviciu.

Citeste Horoscopul lunar pentru aprilie si pentru zodiile: BERBEC | TAUR | GEMENI | RAC | LEU | FECIOARA | BALANTA | SCORPION | SAGETATOR | CAPRICORN | VARSATOR | PESTI.