Connect with us
Înmormântare cu scandal în Cluj! Preotul le-a cerut să-i sărute mâna

Locale

Înmormântare cu scandal în Cluj! Preotul le-a cerut să-i sărute mâna

Înmormântare cu scandal în satul clujean Tăuți. Înainte de a începe slujba, preotul a cerut familiei decedatului să-și ceară iertare pentru modul urât în care l-a tratat. Se pare că scandalul a pornit de la o taxă pentru locul de veci, pe care rudele mortului nu o plătiseră.

Înmormântare cu scandal în Cluj! Preotul le-a cerut să-i sărute mâna

A fost înmormântare cu scandal într-un sat din județul Cluj. Înainte de a începe slujba, un preot a cerut familiei decedatei, să-și ceară iertare pentru modul în care l-a tratat. Oamenii s-au conformat, însă scandalul a izbucnit când preotul a întins mâna așteptând să-i fie sărutată.

Conform publicației locale Foaia Transilvană, totul a început de la faptul că preotul a condiționat slujba de înmormântare de suma de 5.000 de lei, pentru ca defuncta să fie înhumată în cimitirul din Tăuți.

”Defuncta are loc de veci în cimitirul din Tăuți, unde este îngropat din 1986, soțul ei. Preotul nu a vrut să oficieze slujba de înhumare până nu a primit suma de 5.000 de lei. Familia a fost de acord să îi dea 3.500 de lei dar el nu și nu. Apoi la slujba de înmormântare nu a vrut să o înceapă până când familia nu și-a cerut iertare, ba mai mult să îi sărute și mâna.”, a declarat un martor.

Pe de altă parte, preotul a precizat că oamenii nu și-au plătit contribuția la biserică de 10 ani, și că decizia Consiliului Parohiei din Tăuți este ca familia care nu își plătește cotizația în ultimii 3 ani, să plătească locul de veci.

Membrii familiei s-au certat cu preotul, chiar la căpătâiul defunctei. Când a văzut că spiritele se încing, preotul a încercat să liniștească situația. El a spus că biserica are rânduiala ei care trebuie respectată. A făcut apel la iertarea reciprocă, ca să-și poată continua slujba în tihnă.

„Biserica are rânduiala ei ca orice instituţie. Eu ce vreau cu treaba asta, ca pacea să se aşeze peste noi. Şi eu sunt tulburat şi şi dânşii. De aceea vă spun haideţi să fie cu duh de pace, să ne iertăm şi şi să putem slujim în tihnă că altfel eu nu pot să slujesc.”, a mai spus slujitorul Bisericii.

 

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Locale

To Top