Școlile din Bacău, închise din caza riscului producerii de inundații

12.10.2016
Școlile din Bacău, închise din caza riscului producerii de inundații

Toate şcolile din municipiul Bacău au fost închise miercuri, prin decizia primarului, care a anunţat pe Facebook că a luat măsura ”pentru a evita orice situaţie cu potenţial de risc pentru copii”, în eventualitatea producerii unor inundaţii, scrie news.ro.

Primăria Bacău a luat decizia ca toate şcolile şi grădiniţele din municipiu să fie închise, începând cu ora 11.00, din cauza riscului producerii de inundaţii în unităţile de învăţământ.

În consecinţă, toţi elevii şi preşcolarii au fost trimişi acasă de către conducerile unităţilor de învăţământ.

”Pentru a evita orice situaţie cu potenţial de risc pentru copii, vă anunţăm că am luat decizia ca, începând cu ora 11.00, toate unităţile de învăţământ să fie evacuate. Toţi copiii pot pleca acasă. Îi rog pe părinţi să îşi ia copiii acasă”, a anunţat pe pagina personală de Facebook, primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula.

Întrebat de către părinţi care este riscul pentru copii, edilul a precizat că ”nu vreau să riscăm ca în jurul şcolilor să fie apă şi copiii să rămână blocaţi în interior”.

Mai multe străzi şi subsoluri de clădiri din municipiul Bacău au fost inundate miercuri din cauza cantităţii mari de precipitaţii căzute în ultimele 24 de ore, pentru evacuarea apei fiind nevoie, în unele situaţii, de intervenţia echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

Ploile abundente din ultimele ore au provocat inundații în mai multe orașe.

Pompierii de la ISU Bucureşti – Ilfov au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de marţi spre miercuri, în 60 de cazuri de inundaţii în subsoluri ale imobilelor sau în locuinţe din cauza ploilor abundente, arată oficialii instituţiei.

Dintre cele 60 de solicitări preluate de pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov, 50 au fost soluţionate, iar alte 10 sunt încă în desfăşurare la ora transmiterii acestei ştiri.