Știri
Se cere anularea OUG 14. Ordonanța a fost atacată în instanță
OUG 14, care a abrogat controversata Ordonanță de Urgență 13, a fost atacată la Curtea de Apel București. Împotriva ordonanței au fost formulate două sesizări, prin care se cere suspendarea și anularea ei.
Prima sesizare împotriva ordonanței a fost făcută de Luiza Căzănescu, acuzată de complicitate la abuz în serviciu. Ea a fost condamnată în primă instanță la trei ani și două luni de închisoare. Demersul a fost făcut în data de 10 februarie 2017. Dosarul este analizat de Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Cea de-a doua sesizare a fost depusă în aceeași zi, de SC Luisa Casa de Modă SRL. Luiza Căzănescu era administratorul acestei firme la data comiterii faptelor de care este acuzată de procurori.
Luiza Căzănescu a fost trimisă în judecată pe data de 3 decembrie 2016, alături de alte cinci persoane. Ea este acuzată de prejudicierea SC Asigurare Reasigurare ARDAF SA – Sucursala Dâmbovița cu suma totală de 1,85 milioane euro. La momentul comiterii faptelor imputate, aceasta era administrator al societății.
OUG 14 ar putea fi anulată
Dacă instanța va da câștig de cauză reclamantei, ordonanța 14 ar putea fi anulată. În acest caz, OUG 13 și modificările aduse de aceasta Codurilor Penale, va rămâne în vigoare.
Și în cazul OUG 13, o procedură similară a fost la un pas de a se produce. Procurorul general Augustin Lazăr a cerut Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ suspendarea și anularea Ordonanței de Urgență nr. 13 de modificare a Codurilor penale. De asemenea, el a cerut și sesizarea Curții Constituționale.
Citește și: Comisia juridică din Senat a adoptat raport pozitiv pentru OUG 14
Lazăr a renunțat la demers după ce Guvernul Grindeanu a aprobat OUG 14, de abrogare a OUG 13.
Fostul deputat PNL Theodor Nicolescu, a cerut pe 13 februarie sesizarea Curții Constituționale pentru OUG 14. El este judecat pentru abuz în serviciu în dosarul ANRP. Decizia a fost amânată pentru 20 februarie 2017.