Social
Alexandru Rafila a făcut marele anunt! Când se diminuează restricțiile în România
Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a anunțat, duminică, faptul că după data de 15 mai măsurile de restricțiile ar putea fi mai „relaxate”, însă nu în toată țara.
„După 15 mai putem relaxa, dar doar în funcție de contextul local. Nu putem lua aceeași măsură pentru întreaga țară.
Dacă sunt zone, cum e Țăndărei, unde există încă iresponsabilitate din partea cetățenilor care se opun măsurilor, acolo nu se vor putea lua niciun fel de măsuri de relaxare.
Am dat o dată care ar putea fi un moment până la care să avem o scădere a numărului de cazuri mai multe zile, o săptămână, zece zile.
Dar măsurile la nivelul fiecărui oraș, județ, nu pot fi relaxate dacă acolo evoluează un focar care trebuie ținut sub control.
Aceste măsuri trebuie luate în funcție de situația din fiecare zonă a acestei țări”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate încă 251 de cazuri de infectare cu Covid-19. Numărul total al îmbolnăvirilor pe teritoriul României a ajuns la 3.864 , a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.