Connect with us
Copil de 4 ani, decedat după ce a fost luat de viitură. Tatăl său conducea fără permis și în stare de ebrietate mașina în care se aflau

Social

Copil de 4 ani, decedat după ce a fost luat de viitură. Tatăl său conducea fără permis și în stare de ebrietate mașina în care se aflau

Un copil de 4 ani a fost luat de viitură sâmbătă seară, în satul Valea de Sus, județul Bihor.  Acesta se afla într-o mașină alături de părinți și fratele său. Când încercau să traverseze cu mașina un pârâu, nivelul apei a crescut brusc. Tatăl său l-a dus la mal și a mers să-i scoată din mașina pe ceilalți doi pasageri, însă la întoarcere, cel mic dispăruse, fiind tras de curenți. Autoritățile au pornit căutările imediat, iar în dimineața de duminică a fost găsit trupul neînsuflețit al copilului. Ulterior, bărbatul a fost testat pozitiv cu alcooltestul și s-a constatat că nu deținea permis de conducere.

Copil de 4 ani, decedat după ce a fost luat de viitură. Tatăl său conducea fără permis și în stare de ebrietate mașina în care se aflau

În timp ce încercau să traverseze pârâul, băiețelul de 4 ani, alături de părinții și fratele lui mai mare au fost surprinși de viitura formată în urma ieșirii pârâului din matcă. Apa a ajuns la nivelul geamurilor mașinii, ceea ce l-a determinat pe bărbat să-i ducă pe ceilalți la mal pe rând. Primul a fost băiețelul care, ulterior, a fost tras de la mal și dus la 3 km depărtare de locul nefericitului accident. Căutările au pornit imediat, însă au fost întrerupte seara din cauza condițiilor nefavorabile de vreme.. Autoritățile au fost alertate și s-au format echipe de căutare, la care au luat parte pompieri militari, salvamontiști, localnici. Dimineața următoare, la 14 ore de la accident, a fost constatat decesul celui mic.

Conform autorităților, bărbatul s-ar fi urcat la volan sub influența alcoolului și nu deținea nici permis de conducere valabil. Din aceste motive ar fi ales această rută ocolitoare, pentru a evita să se întâlnească cu polițiștii. Această decizie l-a costat, însă, viața fiului său. La testarea cu aparatul etilotest a reieșit o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul respirat, fiind întocmit un dosar penal pe numele bărbatului. Autoturismul a fost scos din noroi de pompieri şi localnici sâmbătă seară și este complet distrus.

Continue Reading
You may also like...

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top