Connect with us

Social

Generalul Oprea declară război împotriva COVID-19! Cum are de gând să salveze Suceava de epidemie, aflați aici!

Situația în care se află, din păcate, județul Suceava este analizată la sânge de către noul comandant medical al județului, secretarul de stat, Ionel Paul Oprea, acela care a prezentat situația Bucovinei care se confruntă cu peste 1.000 de cazuri de infecție COVID-19.

“Sunt aici cu o echipă de colegi, de camarazi militari. Ne cunoaștem foarte bine, conlucrăm foarte bine. Ca militari nu este nevoie să ne fi cunoscut anterior – avem aceleași norme și legi după care acționăm încât echipa s-a sudat foarte repede.

Am demarat rapid acțiunea în cadrul spitalului. În primul rând, documentarea la fața locului asupra situației, asupra moralului, asupra efectivelor care au mai rămas în spital active, care este numărul de pacienți, care este dotarea și care este organizare. În primul rând modul de acțiune contează într-o acțiune complexă ca aceasta”, a declarat generalul Ionel Paul Oprea.

În opinia acestuia, moralul medicilor care este la pământ din cauza situațiilor cauzate în ultima săptămână pe fondul pandemiei de coronavirus reprezintă prima problemă din lupta împotriva COVID-19 din Suceava.

“Noi avem niște obiective foarte clare, pornind de la analiza de situație. Problema de bază nu e că am găsit un spital cu pacienți cu COVID-19. Problema de bază este forța de muncă, personalul profund afectat de îmbolnăviri, de angoasă, de teamă, demoralizat și dezorganizat.

Cred că personalul nici nu a fost antrenat să suporte solicitări de acest gen și aceasta este o informație pe care ar trebui să o prelucrăm la nivelul întregii rețele de spitale”, a conchis Oprea.

1 Comment

1 Comment

  1. ion maria

    2020-04-06T13:53:54+03:00 at 13:53

    domnule general, interveniti sa se dea o ordonanta militara pentru stoparea intrarii in tara a nesimtitilor care ne aduc moartea, altfel nu vom mai avea cadre medicale. Nesimtitii sa ramana unde i-a prins pandemia, ca in vreme de razboi sau calamitate, unde te prinde, acolo sa ramai. Nu au nicio vina romanii care au stat in tara si au muncit pe salarii de 2 lei si si-au platit toate taxele catre stat, sa sufere acum. Mamicile care au platit sanatatea, nu au unde sa nasca, deoarece maternitatile sunt puse la dispozitia celor infectate precum minora care a venit gravida din Franta. Ganditi-va la personalul medical in ce situatie a ajuns, sa fie dispretuit de vecini, iar nesimtiti stau in carantina pe banii nostri… Intreprindeti toate diligentele ca acesti inconstienti sa ramana unde i-a prins epidemia. Altfel tara asta va fi un teren al zadarniciei luptei impotriva coronavirusului!!! Dvs. trebuie sa intelegeti,pe langa medic sunteti militar!!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top