Connect with us
Lumea academică este îndoliată. S-a stins Ion Bulei, un mare istoric al României

Social

Lumea academică este îndoliată. S-a stins Ion Bulei, un mare istoric al României

Lumea academică este îndoliată după trecerea în neființă a marelui istoric Ion Bulei. Anunțul morții sale a fost făcut de către Adrian Cioroianu, fostul ministru de Externe. Ion Bulei a fost profesor universitar și director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

S-a stins Ion Bulei

Este doliu în lumea academică după ce marele istoric Ion Bulei s-a stins la vârsta de 79 de ani. Ion Bulei a fost profesor universitar și director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

Marele istoric Ion Bulei a studiat la Facultatea de Istorie a Universității din București (1960-1965) și a urmat studiile liceale la Liceul George Enescu din Sinaia (1955-1959).

A fost doctor în istorie din anul 1976. A fost decorat în anul 2000 cu Ordinul național „Steaua României” în grad de ofițer. În anul 1990 a obținut Premiul Nicolae Iorga al Academiei Române, pentru lucrarea Sistemul politic al României moderne. Partidul Conservator, publicată în 1987.

Din 1992 a fost profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Între 1998 şi 2003 a predat şi la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția (1998-2003).

Şeful Catedrei de istorie a românilor (2004-2008). Conducător de lucrări de licenţă şi de doctorat (din 1996). Director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (2003-2011).

Cartea sa „Scurtă istorie a românilor” a apărut nu numai în numeroase ediții în românește, dar și în traduceri în franceză, engleză, germană, italiană și greacă.

Ion Bulei a fost decorat, în 2000, cu ordinul Steaua Românei în grad de Ofițer.

Anunțul trecerii sale în neființă a fost făcut de către Adrian Cioroianu, fostul ministru de Externe.

„Ion Bulei a fost profesorul Universității din București care a făcut din Istoria modernă a românilor o pasiune și o carieră profesională – totul în beneficiul generațiilor de studenți din Facultatea de Istorie (sau de la Centrul românesc din Veneția) care l-au cunoscut, iubit și apreciat. Cărțile sale despre modernitatea românească sunt repere de claritate și erudiție. Un om elegant și discret, cu un cuceritor simț al umorului, un coleg desăvârșit – a fost, până în această dimineață. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” a scris Adrian Cioroianu pe pagina de Facebook.

Continue Reading
You may also like...

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top