Connect with us
Oana Roman a făcut mărturisiri cutremurătoare. Vedeta a povestit că în urmă cu două săptămâni a trecut prin clipe dramatice.

Vedete

Oana Roman, nevoită să facă întrerupere de sarcină. Dezvăluiri dramatice din viața ei

Oana Roman a trecut prin clipe dramatice, în urmă cu două săptămâni. Ea a povestit în cadrul unei emisiuni că a fost nevoită să facă întrerupere de sarcină. Mai mult, vedeta spune că speră ca soțul ei să nu o părăsească, pentru că nu mai poate face copii.

„După ce am avut-o pe Izabela am avut nişte probleme extrem de grave. Am avut câteva intervenţii, după. Am avut o intervenţie foarte dificilă, foarte grea, am fost la un pas de septicemie. Eu jumătate din abdomen nu mi-l simt. Dumnezeu a vrut ca eu să rămân însărcinată“, a mărturisit Oana Roman.

”Pentru mine fiecare întrebare mă durea ca un cuţit în inimă şi nu mai voiam şi nu mai vreau să mi se pună întrebarea asta. M-am dus fericită la spital la unul dintre cei mai buni ginecologi din România, care mi-a spus: ”Oana, eu trebuie să fiu sincer cu tine şi trebuie să-ţi spun că sunt riscuri extrem de mari. Te expui şi tu, cât şi copilul. Sarcina era foarte, foarte mică. Au trecut două săptămâni de când am făcut eu acea intervenţie. Am fost şi am discutat şi cu doctorul care m-a operat ultima dată şi mi-a spus că dacă nu aş fi avut un copil, ar fi înţeles riscurile, însă în condiţiile în care am un copil trebuie să mă gândesc foarte bine pentru că risc foarte mult”, a mai adăugat vedeta.

Oana Roman, clipe dramatice

„E o dramă faptul că am aflat asta. Ceea ce mi s-a întâmplat după ce am născut este ireversibil. M-a schimbat pe viaţă. Eu nu mai am ce să mai fac, nu mai am cum să mă mai repar. Nu a plătit nimeni pentru ceea ce am făcut eu. după această întrerupere doctorii mi-au spus să nu mai încerc. Mi-au spus că trebuie să înţeles că trebuie să am grijă de acest copil pe care îl am. Aş fi vrut să îi pot oferi mai mult. Marius e mai tânăr ca mine, el îşi doreşte încă un copil. Nu ştiu ce va fi. Eu sper să nu mă părăsească. Înainte să iau decizia am discutat cu el foarte serios. Eu am tot sperat că se va putea, dar din păcate nu se poate. Acum am realizat cu adevărat prin ce nenorocire am trecut”, a adăugat Oana Roman.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top