Connect with us
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă, pe DN 1, în localitatea prahoveană Azuga. Șase persoane au fost rănite după coliziunea a două mașini.

Știri

Accident în Azuga, pe DN1. Șase persoane au fost rănite

Un accident s-a produs sâmbătă în localitea Azuga din Județul Prahova. Șase persoane au fost rănite, după ce șoferul unei mașini a pierdut controlul pe DN1.

Automobilul condus de acesta a derapat și a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu o mașină care circula regulamentar. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, în urma primelor cercetări poliţiştii au stabilit că şoferul unui autoturism Dacia Logan, care circula dinspre Ploieşti către Braşov, a pierdut controlul volanului, iar maşina a derapat, s-a rotit pe drum şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un autoturism Volkswagen care circula regulamentar.

În urma impactului, şoferul Daciei a rămas încarcerat şi un alt pasager a fost rănit.  De asemenea, patru persoane din maşina care circula regulamentar au fost rănite.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipajele medicale intervin la locul accidentului, urmând ca medicii să decidă câte persoane vor fi duse la spital.

Circulaţia rutieră în zona producerii accidentului este restricţionată.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top