Externe
Occidentul acuză Rusia de atrocităţi în Alep
Rusia primeşte acuzaţii extrem de dure din partea occidentalilor: scene de groază în oraşul Alep, vizat de bombe cu fragmentare şi un nou tip de proiectil, scrie news.ro.
Alepul continua să fie bombardat de la sol duminică, după ce noaptea a fost bombardat de avioane ale regimului sirian şi aliatului său rus, provocând consternarea occidentalilor, exasperaţi de atitudinea Moscovei, relatează AFP.
Forţe ruse şi siriene au bombardat duminică o tabără strategică din nordul oraşului, după ce au pierdut controlul asupra ei peste noapte, au anunţat rebelii şi armata siriană, potrivit Reuters.
Rebelii au anunţat că armata a folosit armament mai puternic în încercarea de a recuceri Handarat, o tabără de refugiaţi palestinieni, situată la câţiva kilometri de Alep, pe un deal, străjuind unul dintre principalele drumuri către Alep care s-a aflat sub controlul rebelilor în ultimii ani.
După o săptămână de discuţii diplomatice fără rezultat, Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit din nou, duminică, la ora locală 11.00 (18.00, ora României), la solicitarea Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei.
Ţărilele occidentale vor să încerce să oprească ofensiva aeriană siriană lansată vineri de regim şi Rusia cu scopul de a-i înfrânge pe rebeli la Alep, al doilea cel mai important oraş din ţară, şi de a obţine astfel o victorie răsunătoare împotriva forţelor rebele.
Ploaia de bombe largate de trei zile s-a soldat cu 101 morţi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile omului. Între ei se află numeroşi copii şi femei, prinşi sub ruinele imobilelor distruse în raiduri.
ULTIMA ORĂ. Alertă în Japonia după ce mai multe bombardiere chineze au survolat spaţiul aerian
Două milioane de persoane din Siria nu au apă
„Toată noaptea (de sâmbătă spre duminică) bombardamentele nu au încetat”, declară pentru AFP Ahmad Hajjar, un locuitor din cartierul rebel Al-Kallassé. „nu am închis ochii până la (ora locală) 4.00 (şi ora României)”, a declarat acest bărbat în vârstă de 62 de ani.
„SCENĂ DE GROAZĂ”
Ahmad Hajjar povesteşte că strada sa este plină de „bombe cu submuniţie” care nu au explodat. „Un vecin a fost ucis de una dintre ele. L-am văzut împiedicându-se de una, care a explodat şi l-a făcut bucăţi. A fost o scenă de groază”.
După ce armata regimului a anunţat joi o nouă ofensivă amplă, cu obiectivul de a cuceri cartierele rebele, locuitori şi militanţi afirmă că, în afară de bombe cu submuniţie, s-a folosit un nou tip de proiectile.
La impact, aceste proiectile fac pământul să se cutremure, afirmă ei, antrenează surparea unor imobile de mai multe etaje ca un castel de cărţi de joc şi distrug de asemenea subsoluri folosite de locuitori ca adăposturi.
„Nu ştiu de ce ne bombardează regimul atât de sălbatic. Suntem asediaţi şi nu avem unde să ne ducem”, afirmă Imad Habbouche, la Bab al-Nayrab.
Cei aproximativ 250.000 de locuitori ai cartierelor rebele nu mai primesc ajutoare din afară de două luni, iar de sâmbătă nu mai au nici apă, din cauza bombardamentelor, potrivit Unicef.
„CONSTERNAT”
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon s-a declarat „consternat”, sâmbătă, de „escaladarea militară înfiorătoare de la Alep”. El a avertizat că „aparenta utilizare sistematică” a unor dispozitive explozive incendiare şi unor bombe deosebit de puternice în zone locuite „ar putea constitui crime de război”.
Uniunea Europeană a denunţat „o încălcare a dreptului umanitar internaţional”.
Rusia a fost desemnată fără echivoc ca vinovată de reluarea confruntărilor, într-un comunicat comun al UE, Statelor Unite şi miniştrilor de Externe din patru ţări membre ale Uniunii – Franţa, Italia, Germania şi Marea Britanie.
„Răbdarea în faţa incapacităţii sau refuzului persistente ale Rusiei de a-şi respecta angajamentele nu este infinită”, se avertizează în acest comunicat.
„Rusiei îi revine să dovedească faptul că este dispusă şi capabilă să ia măsuri excepţionale pentru a salva eforturile diplomatice” în vederea restabilirii armistiţiului, subliniază semnatarii comunicatului.
Coaliţia opoziţiei siriene în exil a îndemnat sâmbătă, de la Istanbul, comunitatea internaţională să acţioneze în vederea „opririi masacrelor”.
Fragilul armistiţiu negociat de Statele Unite şi Rusia a rezistat doar o săptămână, după care s-a încheiat luni. Eforturile diplomatice depuse ulterior, în marja Adunării Generale a ONU, au eşuat.
Ministrul sirian de Externe Walid Mouallem a declarat sâmbătă, de la tribuna ONU, că armata de la Damasc înregistrează importante succese militare, ajutată de Rusia, Iran şi mişcarea şiită libaneză Hezbollah.