TV
Emisiunea ”Vocea României”, difuzată de Pro TV, a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public, vineri seară
Cel de-al treilea episod al emisiunii ”Vocea României”, difuzată de Pro TV, a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public, vineri seară, cu peste 1,5 milioane de telespectatori înregistraţi la nivel naţional, pe întreaga durată de difuzare.
Emisiunea a înregistrat 9,9 puncte de rating şi 29,1% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, faţă de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 7,2 puncte de rating şi 21,1% share, informează Pro TV.
În minutul de maximă audienţă, de la 22:08, competiţia vocilor a adus în faţa televizoarelor aproape 2 milioane de români.
După cea de-a treia rundă de audiţii pe nevăzute, Tudor a adăugat încă trei voci în echipă , care are în prezent şapte membri, echipele Loredana şi Smiley au adăugat câte două voci noi şi au acum câte şase membri, iar echipa Moga a câştigat o voce şi însumează cinci membri.
Următorul episod din ”Vocea României” va fi difuzat de Pro TV vineri, de la ora 20.30.
Cel de-al şaselea sezon al emisiunii ”Vocea României” are reguli noi, precum o rundă de knockout, întoarcerea scaunelor antrenorilor pentru fiecare concurent, indiferent dacă merge mai departe sau nu, dar şi posibilitatea antrenorilor de a salva câte doi concurenţi din celelalte echipe, în etapa duelurilor.
La finalul rundei de knockout-uri cele patru echipe vor rămâne doar cu câte trei membri.
De asemenea, în acest sezon, în etapa audiţiilor pe nevăzute scaunele antrenorilor se vor întoarce, indiferent dacă un concurent va merge mai departe în competiţie sau nu. Toţi vor afla părerile antrenorilor – Tudor Chirilă, Loredana, Smiley şi Marius Moga, referitoare la prestaţiile de pe scenă şi vor primi sfaturi utile, dar şi încurajări.
În plus, în etapa duelurilor antrenorii vor putea salva câte doi concurenţii din celelalte echipe.
Emisiunea ”Vocea României” este prezentată de Pavel Bartoş.