TV
Emisiunea Vocea României a fost urmărită, vineri seară, de aproximativ 1,8 milioane de telespectatori
Published on
Cea de-a patra ediţie a emisiunii ”Vocea României”, difuzată de Pro TV, a fost, vineri seară, lider de audienţă pe toate categoriile de public, după ce a fost urmărită pe întreaga durată de difuzare, la nivel naţional, de aproximativ 1.8 milioane de telespectatori, iar în minutul de maximă audienţă, de la 21.47, competiţia a adus în faţa televizoarelor circa 2.5 milioane de români, scrie news.ro.
”Vocea României” a înregistrat 11.7 puncte de rating şi 29.6% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, faţă de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 8 puncte de rating şi 20.3% share, informează postul de televiziune.
În cea de-a patra rundă de audiţii pe nevăzute ”Vocea României”, concurenţii au urcat pe scenă hotărâţi să întoarcă scaunele antrenorilor, însă numai opt dintre ei au reuşit să convingă că merită să meargă mai departe în lupta pentru marele trofeu. Tudor Chirilă, Loredana, Smiley şi Marius Moga au dus o bătălie aprigă pentru a-şi completa echipele cu cele mai bune voci, iar Pavel Bartoş a întreţinut atmosfera în culise şi a fost alături de susţinători.
Hamude de la „Insula iubirii” va cânta pe scena X Factor, duminică seara
Cum arată prima soţie a lui Ilie Năstase
Cel de-al şaselea sezon al emisiunii ”Vocea României” are reguli noi, precum o rundă de knockout, întoarcerea scaunelor antrenorilor pentru fiecare concurent, indiferent dacă merge mai departe sau nu, dar şi posibilitatea antrenorilor de a salva câte doi concurenţi din celelalte echipe, în etapa duelurilor.
La finalul rundei de knockout-uri cele patru echipe vor rămâne doar cu câte trei membri.
De asemenea, în acest sezon, în etapa audiţiilor pe nevăzute scaunele antrenorilor se vor întoarce, indiferent dacă un concurent va merge mai departe în competiţie sau nu. Toţi vor afla părerile antrenorilor despre prestaţiile de pe scenă şi vor primi sfaturi utile.
În plus, în etapa duelurilor antrenorii vor putea salva câte doi concurenţii din celelalte echipe.
Chefi la Cuțite a ajuns la prima semifinală a show-ului din sezonul 9. Echipa lui Chef...
Finala Chefi la Cuțite este foarte aproape. Aceasta are loc miercuri, 16 iunie 2021, de la...
Sezonul 10 de Next Star debutează sâmbătă, 22 mai cu o ediție plină cu surprize. Emisiunea...
Mult a fost, puțin mai este. Pregătirile pentru sezonul 4 de Asia Express au intrat în...
Chefi la cuțite -sezonul 9 a început oficial când cei trei chefi și-au ales culorile tunicilor...