Politic
Traian Băsescu, despre Sevil Shhaideh: N-o cunosc. PMP rămâne în opoziție
Fostul președinte Traian Băsescu a evitat să comenteze propunerea PSD de prim-ministru, Sevil Shhaideh.
El a precizat doar că Partidul Mișcarea Populară va rămâne în opoziție. ”Noi suntem în opoziţie. Noi rămânem în opozţie. N-o cunosc pe doamna”, a spus Traian Băsescu, întrebat cum comentează propunerea de prim-ministru făcută de Liviu Dragnea la consultările cu preşedintele Iohannis la Palatul Cotroceni.
Citește și: Ponta, despre Sevil Shhaideh: Nu au apucat să îi facă dosar
Sevil Shhaideh este propunerea făcută miercuri de PSD-ALDE pentru funcţia de premier, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni. Dacă Sevil Shhaideh va fi numită premier, va fi prima femeie prim-ministru din istoria României.
Citește și: Nicușor Dan, după propunerea lui Sevil Shhaideh: Liviu Dragnea și PSD sfidează românii
Sevil Shhaideh are 52 de ani, a absolvit Academia de Studii Economice şi a fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării din 2012 când postul de ministru a fost deţinut de Liviu Dragnea. În mai 2015, ea a fost numită ministru al Dezvoltării.
Anterior numirii în administraţia centrală, a fost, timp de aproape 20 de ani, director în Consiliul Judeţean Constanţa.
Citește și: Kelemen Hunor, despre nominalizarea lui Sevil Shhaideh: „Este o propunere interesantă”
La momentul numirii ei în Ministerul Dezvoltării, a apărut informaţia conform căreia Liviu Dragnea i-ar fi fost naş, însă liderul PSD a negat, precizând că în religia musulmană nu există naşi şi că el doar a fost martor, alături de alţii, la căsătoria acesteia.
Shhaideh este membru PSD din iulie 2015, adică după numirea la conducerea Ministerului Dezvoltării.