Vedete
Ce a făcut Adelina Pestrițu în izolare. Vedeta a lipsit aproape 2 săptămâni de pe rețelele de socializare
Adelina Pestrițu a revenit de curând pe rețelele de socializare. Vedeta a absentat aproape două săptămâni de pe Instagram și Facebook, din cauză ca a stat izolată, fiind confirmată cu noul virus.
Deși obișnuiește să posteze zilnic filmulețe și fotografii pe Facebook și Instagram, vedeta nu și-a mai ținut fanii la curent cu ceea ce se petrece în viața ei. Urmăritorii de pe Instagram i-au trimis sute de mesaje, îngrijorați fiind de starea ei de sănătate, după ce a fost confirmată pozitiv.
Adelina Pestrițu a publicat un Jurnal de Izolare pe blog
Pentru a-și liniști fanii, după aproape 2 săptămâni în care a lipsit, Ade le-a transmis că acum se simte bine și a revenit în sânul familie. Pentru că este mereu atentă să își țină prietenii virtuali informați, a publicat pe blogul ei, edamagazine.ro, un articol detaliat, prin care prezintă un jurnal de izolare. Materialul scris de vedetă este structurat pe zile și arată cum s-a simțit din prima clipă în care testul a ieșit pozitiv, până când a primit, după 14 zile, testul negativ. Au fost 14 zile grele, mai ales pentru că a fost departe de fiica sa, Zenaida sau Zeny, cum o alintă ea.
În prima noapte, Adelina Pestrițu a rămas la Spitalul Militar ROL 2, în corturile special amenajate. În articol a publicat fotografii cu zona în care a stat și cu medicii care au îngrijit-o.
Ulterior, Adelina Pestrițu s-a izolat într-un apartament, departe de familia sa. A început perioada grea, în care a stat singură și a fost nevoită să își facă injecții, deși recunoalte că are o fobie de ace.
“In fisa medicala si scrisoarea de externare mi-au atasat schema de tratament propusa, cu specificatia de a nu uita sa iau pastilele la orele indicate si sa-mi fac singura injectiile. Cu foile in mana si in stare de soc, am intrebat ce injectii sa-mi fac. Eu am fobie de ace, frica de sange, frica de tot ce tine de spitale, cum as putea sa-mi fac singura injectii? OMG!
Am inceput sa tremur de frica.
Ma instalez in noul meu “cuibusor” in care vom sta numai noi 2. Eu si dusmanul meu, Covid19. Pana acum am fugit de el. Acum, ca ne-am “intalnit”, trebuie sa invat sa traiesc cu el. N-am de ales”, povestește Adelina Pestrițu pe edamagazine.ro.
Deși nu a avut simptome puternice, Adelina Pestrițu a povestit că s-a simțit rău, nu s-a odihnit, iar gustul și mirosul au revenit abia dupa 10-11 zile de la confirmarea infecției. Pe toată perioada și-a administrat antibiotic.
În ziua a șaptea, povestește:
“Ma trezesc la 12:30. Sunt total decalata cu somnul si programul. Iau telefonul si vad o gramada de mesaje si apeluri. S-au speriat toti cei care isi faceau griji pentru mine. Elimin teama fiecaruia dintre ei si merg la bucatarie, sa mananc repede ceva, pentru ca e ora pentru antibiotic. Cumva organismul meu s-a obisnuit cu aceste noi prioritati si si-a facut setarile de unul singur. Iau pastilele si numar injectiile ramase.”
În data de 8 septembrie, a fost ziua de nume a fiicei sale, Zenaida Maria. Ca o mamă grijulie, Adelina a avut grijă să îi comande un tort și baloane. Depărtarea a fost dificilă: “O sun cu Facetime si alearga prin toata casa de bucurie. Ia telefonul si il pupa de mai multe ori. Ma pot declara pierduta.”
Alături i-au fost doar două pisici, care o vizitau de 4-5 ori pe zi, la fereastră, iar Adelina le oferea mâncare, în schimbul companiei lor.
În articolul de pe blog, Adelina Pestrițu a publicat și câteva dintre mesajele primite de la urmăritori. Fanii s-au îngrijorat din cauza absenței sale, fiind obișnuiți să afle ce face în fiecare moment al zilei.
La final, vedeta povestește și cum se procedează pentru confirmarea că virusul a dispărut. A fost nevoită să facă un nou test.
“Suna la usa! Emotionata deschid si ii invit in casa. Ma simt bine sa mai vad si oameni care imi trec pragul, chiar daca nu sunt veniti in vizita, ci doar sa-mi faca testul. Un reprezentant DSP si o doamna asistenta cu trusa in mana. Ne asezam si doamna asistenta desigileaza cu grija ustensilele. Ma pregatesc pentru senzatia aia ciudata pe care parte dintre voi cred ca deja o stiti. Inchid ochii pentru cateva secunde. Gata! Probele sunt prelevate si pregatite pentru a fi duse in laborator. Ma anunta ca in decurs de cateva ore o sa primesc raspunsul. Ma bucur ca au introdus si aceasta optiune de a da rezultatul in aceeasi zi, la diferenta de cateva ore, celor care au simptomatologie.
Persoanele care deja au simptome, au intaietate. Cumva aceasta este o metoda de minimalizare a raspandirii virusului. Cu cat afli mai repede, cu atat mai bine. Poti sa iei masuri in acest sens. Desigur, numarul testelor este destul de mare, insa consider fireasca aceasta varianta de accelerare a rezultatelor. (…) Astept emotionata rezultatul testului si butonez telefonul cu o stare usor agitata, miscand nervos si inconstient din picior.
Suna telefonul. Reprezentantul DSP cu care am tinut legatura in tot acest timp si care a fost atat de amabil. Gata!! A iesit negativ!!!”
Adelina Pestrițu a mulțumit medicilor, specialiștilor de la Spitalul Militar ROL2, DSP ILFOV, dar și prietenilor ei care i-au fost alături, i-au trimis mesaje, au sunat-o, i-au lăsat mâncare la ușă. Apoi a promis că revine pe rețelele de socializare, așa cum și-a obișnuit fanii, cu cât mai multe postări.