Andreea Esca baricadată cu garduri de fier în sediul Pro TV în timpul mineriadei din 1999

Mineriada din 1999 a pus la mare încercare cea mai urmărită televiziune din România, Pro TV. Considerată de mineri revoltați ca o televiziunile ostilă, pentru că prezenta adevărul, Pro TV a fost amenințat de mineri că vor veni în sediul televiziunii și o vor distruge.

Adrian Sârbu, patronul Pro TV de atunci a decis baricadarea turnului PRO din Pachete Protopopescu și baricadarea Andreei Esca pentru a putea transmite în continuare.

ISTORIE

Imediat după căderea regimului comunist presa independentă a început să apară în diverse forme. Unele organizate, deși era destul de greu încă să fie realizate instituții independente până la apariția legislației și a modificării legii fundamendale în 1991, altele fară o formă de organizație dar cu un efort deosebit jurnaliștii vremii au creat publicații care vorbeau pentru prima dată în istoria României de adevăratele probleme, fară perdea, fără ca articolele să treacă prin filtrul de cenzură al partidului de la guvernare.

Încă de la primele articole independete conducătorii „României Democrate” au fost deranjați de articolele și dezvăluirile făcute, dar teama de represiune din partea populației a făcut să treacă rapid aproape 2 ani până când a fost adoptată Constituția României în noiembrie 1991.

Din 1992 au început să apară sau chiar reapară în masă ziare centrale, locale, televiziuni, posturi de radio și practic se forma o presă puternică, independentă și numărul mare de jurnaliști făcea posibilă relatarea cât mai exată a siuației din România.

Presa clasică, numită acum așa pentru că odată cu apariția internetului și a mijloacelor de publicare online a informațiilor, peste 40% din consumatori de presă (Conform unui Studiu BRAT), au migrat către internet și își iau doza de informații din mediul online. Prin urmare deși ar trebui să fie o singură presă, în România se simte tot mai prezent fenomenul „presa clasică” VS „presa online”, cea din urmă fiind mult mai greu de controlat și de manipulat.

Presa s-a lovit dealungul timpului de presiuni enorme asupra ceea ce Constituția României garantează, libertatea de exprimare și despre asta am să detaliez într-un studiu de caz în paginile ce urmează.

După criza din perioada 2008-2010 presa a suferit modificări drastice din cauza închiderii multor publicații și din cauza nevoii mari de a reduce costurile cu realizarea știrilor.

Încet a a început să apară fenomenul apariției în presă a jurnaliștilor fără experiență sau măcar studii, iar patronii de trusturi sau publicații au acceptat să intre în era în care „legea nescrisă” a jurnalistului să fie dată uitării.

Studiu de caz: Mineriada din 1999 – Pro TV ținta minerilor lui Cozma

Pro TV este cunoscută și acum ca una din cele mai puternice televiziuni din România. Televiziunea s-a lansat în 1995 și dealungul timpului și-a convins finanțatorii să aloce buget cât mai mare pentru evoluția acesteia.

La mineriada din 1999 Pro TV transmitea național în casele românilor imagini aproape apocaliptice cu mineriada, iar „tupeul” curajul și dorința de informare  corectă, a făcut reporterii Pro TV să transmită adevărul despre pornirea minerilor conduși în frunte de Miron Cozma și chemați la București chiar de Președintele României, Ion Iliescu.

Dezvăluirile făcute de televiziune au dus situația într-un punct în care nimeni nu s-ar fi așteptat. Miron Cosma anunțase la postul public de televiziune TVR 1, că va veni în capitală și va navăli împreună cu minerii peste sediul Pro TV, ca citez: „să le arătăm ălora că vorbesc prostii”. Aparent suna ca o amenințare spusă la nervi, dar evenimentul urma să se producă.

Reprezentații Pro TV au făcut prima dată ce era de altfel normal, să ceară ajutorul autorităților pentru apărarea instituției, însă surpriza neplăcută a fost răspunul clar și scurt: „nu vă putem ajuta.”

Dată fiind situația cu care se confruntau patronii televiziunii, aceștia au decis să se apere singuri. Iar turnul celebru din Pache Protopopescu, București, a început să fie baricadat de garduri triple, care să apere intrarea în televiziune, iar Adrian Sârbu, CEO Pro TV a realizat și o strategie: televiziune trebuie să emită cu orice pret.

Atfel la etajul 5 al televiziunii, acolo unde era studioul de știri, Andreea Esca, prezentatoarea Știrilor Pro Tv a fost baricadată blocându-se de la parter până la etajul 5 toate căile de acces în studio, iar angajații esențiali ai televiziunii au fost cazați 3 zile în sediu, împreună cu patronul, prezentatoarea în așteptarea minerilor și sperând să reziste protecțiile instalate. Grila de programe a fost schimbată, iar Pro TV vorbea deschis de situația cu care se confruntă și de faptul că autoritățile sunt surde și nu vor să facă nimic să apere o instituție care ar urma să fie atacată de mineri.

Minerii aveau o singură placă pe care o repetau „Presa minte și nu ne apară interesele”.

Dacă în turunul Pro TV, jurnaliștii erau în siguranță, cei de pe teren precum Cătălin Radu Tănase, Gelu Precopie sau Elena Lasconi, aflați pe teren erau agresați, loviți și chiar bătuți.

A fost un efort greu descris chiar de cei 3 jurnaliștii în cele 10 zile petrecute pe teren în care au mers pe jos zeci de kilometri și au dormit în câmp, știind că Pro TV nu are posibilitatea să trimită mașini să-i apere.

„Am fost nevoiți să ne smulgem numerele de înmatriculare la mașinile de transmise, pentru că minerii vedeau numele de București și sigla Pro TV. Au început să arunce în noi cu bolovane și nu țineau cont că sunt reporteri bărbați sau femei. Îmi aduc aminte că într-o noapte au început să arunce în mine cu dale și atunci m-am speriat că îmi dădeam seama ce se putea întâmpla dacă mă nimerea una”, Elena Lasconi, fost jurnalist Pro TV.

Acesta este unul din cele mai mari exemple de asalt la libertatea presei și cum o masă de oameni manipulată era înverșunată asupra unei televiziuni care se arăta ostilă minerilor și avea curajul să critice acțiunilor lor.

Minerii n-au mai ajuns la Pro TV, deoarece Adrian Sârbu, patronul televiziunii, a reușit pe ultima sută de metri să șantajeze partidul politic aflat la guvernare și așa a reușit să primească sprijin din partea armatei, care a evitat ca minerii să atace sediul televiziunii.

….no comment…

2021 – 80% din presă acuzată de fake news, manipulare și sub comanda puterii.  Efectul „Oricine poate deveni jurnalist sau formator de opinie”

În 2021 presa se confrunta deja de 10 ani cu un fenomen care a distrus aproape până la temelie tot fundamentul pe care presa s-a construit în acești ani.

Reducerea bugetelor în urma crizei din 2008-2010 a făcut posibilă apariția în redacții a persoanelor nexperimentate, fară studii sau fară mentori care să explice tânărului jurnalist care sunt „legile” nescrise ale jurnalismului și să înțeleagă că codul deontologic este biblia după care meseria ar trebui să fie făcută.

Odată cu dezvoltarea internetului, odată apărute rețelele de socializare și simplicat modul în care oricine poate deține un site de internet, intr-o lume nouă, fară legi, fară autorități de control, omul simplu poate să devină jurnalist sau formator de opinie.

Și cu siguranță vă sunt cunoscuți cel puțin câțiva formatori de opinie, apăruți parcă din zare și care aduna la un loc mii sau chiar sute de mii de oameni care îl urmează și ascultă cu sfințenie.

Pe lângă digitalizarea presei clasice, care a însemnat ca toate televiziunile, ziarele să creeze și site-uri online unde să furnizeze în timp real informația, a apărut, la început inofensiv tot felul de așa zise site-uri de știri independente, care se împart în 3 categorii.

Site-uri știri realizate la comandă unei puteri, fie ea politică, fie ea privată cu scopul de a ataca concurenta,  de ataca eventual rivalii politici sau publicații extremiste care publică în voie informații false, menite să dezinformeze și să profite de românul credul care dă curs oricărei informații, pentru că nu există cultul „informează-te din surse oficiale”. Abia odată cu pandemia din 2020 a început să fie promovată ideea de a filtra informația apărută pe internet și a de a încerca să cauți informația în mai multe locuri pentru a o verifica dacă este adevărată sau pur o invenție a unei redacții malițioase.

Site-uri orientate clar politic – deși un jurnalist trebuie să fie imparțial, obiectiv și echidistant, există site-uri care sunt finanțate de partide politice și care evident fac „presă de anchetă”, dar doar în grădinile altora nu al finanțatorilor.

Prin urmare aceste site-uri oferă informații mai mult sau mai puțin adevărate despre clasa politică, omitând fară rușine să scrie informații și despre finanțatori sau dacă apar acestea sunt sterile și deloc acuzatoare.

Cea mai mică categorie le aparține site-urilor independente care încă mai fac presa de calitate și militează pentru informația curată, clară și reală, fară să schimbe politica editorială pentru că sună telefonul sau cum e mai nou primești un mesaj pe servicii de mesagerie confidențiale precum Singal sau Telegram, în care ești forțat să schimbi politica editorială de frică că vine Garda Financiară în control, de frică că ți se ridică acreditările fară nici o explicație și nu mai acces la informație sau de frică că rămâi fară finanțare.

În doar 10 ani condiția jurnalistului care respectă toate regulile „vechi” ale presei a făcut posibil ca în redacții de renume să nu mai fie un coordonator sau o echipă editorială condusă de seniori cu experiență, care să frâneze derapajele și să continuie să facă presă de calitate.

Presa, în majoritatea ei, a devenit o armă, dacă ai suficientă audiență poți provoca teamă, că dezvălui ce altă dată o făceai că acesta era rolul unui jurnalist, acum informațiile se țin la sertar „pentru când o fi nevoie”.

Iar fenomenul presei „libere și fară frontiere” continuă și în alt mod care este și mai periculos sau la fel de periculos ca o presă comandată.

„Liber” la invadarea intimității, încălcarea spațiului privat

Regula jurnalistului care trebuie să se informeze din minim trei surse înainte de a publica ceva este de mult uitată de majoritatea presei, în special cea online.

Apariția fenomenului „cancan” a generat articole care invadau intimitatea unei persoane publice și ne-am trezit în presa centrală, care a preluat rapid informația de la presa tabloidă, cu imagini din dormitoarele, băile, camerele de hotel sau altor locuri intime, fară ca Libertatea de exprimare garantată, să dea dreptului jurnalistului să relateze astfel de informații.

Bariera care era odată, juriștii din redacții care trebuiau să-și dea avizul înainte de publicare a cele mai folosite scuze „un material de interes național”, au dispărut. Nu mai există un specialist care să-i spună jurnalistului că a trecut peste multe legi și pe care le-a și încălcat.

Și atunci a fost posibilă apariția subiectelor de acest tip, care a continut cu informații false generate strict din scopul de a face trafic / audiență.

Site-uri obscure, deținute de persoane fizice, doritoare de a face doar bani, chiar dacă pe termen scurt, lansează zilnic în internet informații false care atrag mii de oameni și care uenori și cred informația apărută.

Vă dau un exemplu foarte întâlnit, un site obscur publică materialul denumit: „Florin Pierisc a murit într-un accident tragic de mașină.”. La scurt timp o publicație de renume preia informația ca atare și generează și „credibilitate”. Jurnaliștii lejeri, fară experiență se inghesuie să scrie știrea, dar nimeni nu încearcă să ia legătura cu familia decedatului în ziare.

Sună un telefon într-o redacție anume, iar la capătul celălalt al firului era chiar Florin Piersic, care cu o amabilitate de nedescris, transmite redacției respective că nu a pățit nimic și umil roagă redacția să dezmintă articolul pentru că foarte mulți oameni îl plâng în mediile de socializare, dar el nu are nimic. Este viu și mort doar în presă.

Imediat s-a produs un fenomen trist, puține redacții au avut curajul să își asume enorma greșeală editorială și să retracteze informația și să informeze cititorii că au greșit și că au scris fară să se documenteze.

Conform unui studiu paginademedia.ro (site specializat în monitorizarea presei din România), 88,9% din redacții au preferat să șteargă materialul sau să-l retragă de la posturile de televiziune și să nu informeze publicul despre adevăr.

Concluzii

Comparând puțin anul 1999 cu 2021 pare că vorbim de două lumi diferite. Cum reușeau atunci jurnaliștii să facă presă de calitate cu riscuri enorme, și acum când internetul ar trebui să ajute documentare altereazăă de fapt procesul jurnalistic.

Presa Tabloidă există în toate țările, dar rare sunt cazurile în țările mai dezvoltate ca publicații generaliste să preia informația scrisă de acestea. De asemenea legislația din țările respective, apără destul de mult și clar intimitatea persoanei, iar sancțiunile sunt mai aspre.

România se confruntă cu un grav deficit de jurnaliști cu experiență și mai ales conducători de redacții care să țină în frâu și să aplice principiile deontologice.

În ultimii 5 ani au aparut mii de site-uri, patronate de persoane fizice sau chiar companii, care au un singur target obținerea de venit și lansează în internet informații false, șocante, titluri amețitoare care te fac să deschizi știrea, iar ei încasează venituri din publicitate.

Companiile de publicitate au avut prin asociația care le reprezintă un singur demers împotriva fake news, au anunțat timid că își vor retrage bugetele de pe site-urile care dezinformează. Totul a apus rapid că putea fi acuzate de cenzură, iar concluzia publicitarilor a fost „avem public care ne cumpără produse și pe acele site-uri” și așa fenomenul este în continuare finanțat, există și se extinde tot mai rapid.

Există tot mai frecvent redacții de televiziuni, presă scrisă unde patronul sună și comandă ce să apară în materiale jurnaliștilor. Exemple: România TV, controlată de Sebastian Ghiță, Antena 3, controlată de Dan Voiculescu, publicațiile Evenimentul Zilei și Capital, controlate de Dan Andronic, om de afaceri cu imaginea extrem de pătată și exemplele pot continua.

Încrederea publicului în presă a scăzut drastic, conform Biroului Roman de Audit Transmedia (BRAT), în 2021 doar 33% din 30.000 de persoane intervievate au afirmativ la sondajul care măsura încrederea consumatorilor de presă în instituțiile de presă.