Cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter

Ultimul update: miercuri 2 mai 2018 08:53 Data publicării: miercuri 2 mai 2018 08:53
Autor , în Externe

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs marţi noaptea în Grecia, la ora locală 23,50, fiind resimţit la Atena, fără a exista însă semnalări imediate despre existenţa unor victime sau pagube serioase, au precizat autorităţile elene, citate de Reuters.

Conform Institutului de Geodinamică din Atena, epicentrul seismului a fost la 29 km nord-est de capitala Greciei, la o adâncime de 9,4 km.

Cutremurul s-a simţit în centrul Atenei şi în suburbii, au relatat martori, pentru Reuters.

Grecia este adesea zguduită de seisme, cele mai multe neprovocând daune serioase.

Cutremur în Grecia: Al doilea seism produs în acea zonă

Reamintim că marțea trecută, în vecinătatea Greciei, în Turcia, provincia Adiyaman, un cutremur cu magnitudinea de 5.2 grade s-a soldat cu rănirea a 39 persoane şi cu avarierea mai multor clădiri, a informat de agenţia de presă Anadolu, citată de Reuters.

Potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), seismul cu magnitudinea 5,2, înregistrat la ora 00.34 GMT, s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

Ministrul turc al sănătăţii, Ahmet Demircan, a declarat – citat de Anadolu – că 35 din cei 39 de răniţi au fost internaţi, însă niciunul nu se află în stare gravă.

Citește și: Raed Arafat, recomandări în caz de cutremur: „Protejați-vă sub o masă, dacă aveți timp, închideți gazele”

Citește și: Cutremur în România: Anunțul făcut de Gheorghe Mărmureanu

În imaginile postate pe reţelele de socializare se poate vedea însă cum cutremurul a produs avarii semnificative unui număr mare de clădiri.

În imaginile difuzate de agenţia de ştiri Dogan pot fi văzute animale domestice, printre care şi capre, salvate dintre dărâmături la primele ore ale dimineţii, după ce au fost aduse mai multe utiliaje pentru a demola locuinţele grav avariate şi care riscau să se prăbuşească.

Seismul a fost urmat de opt replici mici, a adăugat Anadolu.

Potrivit presei locale, şcolile şi liceele din zonă au fost închise.

Loading...
Sursa: Huff.ro
Știri despre:   
Comentarii