Connect with us
Călin Geambașu este aproape sigur că Mălina Olinescu e sora lui. Reacția lui Petre Geambașu

Monden

Călin Geambașu este aproape sigur că Mălina Olinescu e sora lui! Reacția lui Petre Geambașu

La aproape șapte ani de la moartea fulgerătoare a Mălinei Olinescu, Călin Geambașu vine cu o supoziție incredibilă. Fiul lui Petre Geambașu este convins că regretata artistă ar fi fost sora lui.

Iar cel care i-a dat această idee este Cristi Borcea. Din păcate, artistul nu știe nici acum care este adevărul.

„Se întâmpla în 2002 sau 2003. Cristi Borcea era printre cei din public. M-a întrebat dacă mai avem vreun dubiu, pentru că noi clar am fi frați. A zis că ni se potrivesc voicile, asemănare…Noi am corelat alte aspecte. Nu știam de testare ADN pe atunci.

Citește și: Aflat în plin SCANDAL cu părinții săi, Călin Geambașu a anunțat: “Nu am de gând să mă…

I-am zis Mălinei imediat și reacția ei chiar m-a frapat. Ea mi-a spus că și-ar fi dorit să știe. Mi-a spus că ar fi foarte interesată să afle, dar a rămas în coadă de pește. Ce a reaprins această idee… A fost chiar amintirea Mălinei. Anul acesta se împlinesc 7 ani de la decesul ei”, a declarat Călin Geambașu la Antena 1.

Mai mult decât atât. Călin Geambașu nu crede că Mălina Olinescu nu s-a sinucis, de fapt:

„În urma autopsiei, s-au găsit în corp echivalentul a două beri, două pastile pe care le luase pentru a se liniști, după ce s-a certat cu iubiul. Nu e o doză letală. Însă, scrie tot acolo clar, ficatul ei lucra lent și din această cauză alcoolul nu s-a metabolizat în timp util și a luat ulterior pastilele respective de liniștire.

În urma acestui amestec, a generat o stare hipnotică și de confuzie. Asta putea să ducă cu confundarea balconului cu a patului”, a mai spus Călin la XNS Show.

Te-ar putea interesa și: AVICII s-a SINUCIS – declarația familiei

În emisiune a intervenit și Petre Geambașu, care a refuzat să menționeze dacă între el și Doina Spătaru au avut o relație intimă. Chiar dacă a fost întrebat de către Călin dacă a întreținut relații intime cu Doina Spătaru, Petre Geambașu a evitat să ofere un răspuns clar.

În schimb, acesta a spus că o cunoaște pe Doina Spătaru de pe vremea când era însărcinată cu Mălina.

„Cristi e un băiat drăguț, un prieten al nostru și o fi aruncat și el o vorbă. Cu toții ne purtam cu Mălina ca un bibelou. (…) Acum 4-5 ani, mi-a zis Călin odată, ‘Măi, tată, îmi place Mălina atât de mult’. Altă dată mi-a spus că așa de bine o simte, parcă ar fi sora lui”, a declarat Petre Geambașu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Monden

To Top