Politic
Liviu Dragnea, decizie neașteptată după Referendum! A renunțat la Camera Deputaților în favoarea lui Florin Iordache
Imediat după eșecul Referendumului, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților.
Astăzi, ÎCCJ urma să înceapă judecarea apelului în dosarul angajărilor fictive, în care președintele PSD a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Instanța supremă a decis însă să amâne pentru data de 5 noiembrie începerea judecării, după ce Liviu Dragnea a anunțat că nu și-a angajat un avocat al Apărării și că are nevoie de timp pentru a construi dosarul apărării.
„În data de 8 octombrie 2018, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor”, potrivit deciziei care a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial.
Pe agenda oficială a preşedintelui Camerei Deputaţilor nu figurează, luni, nicio întrevedere, însă surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că, luni, ar urma să fie depusă la Curtea Constituțională o sesizare cu privire la existenţa unui conflict între Ministerul Public şi Parlament.
Luni, Președintele PSD a fost așteptat de mai mulți protestatari la Instanța Supremă, acolo unde acesta era așteptat pentru a se apăra în recursul cazului DGASPC Teleorman, în care a primit în primă instanță 3 ani și șase luni de închisoare cu executare.
Sâmbătă la prânz, după ce a votat la referendum, șeful PSD ar fi plecat la Scroviștea, potrivit Realitatea TV. Sursele citate spun că Dragnea ar fi luat această decizie după ce a văzut că referendumul eșuează.
Reamintim că Referendumul pentru redefinirea familiei a eşuat, iar Constituția nu va fi modificată. Rezultatul final arată că nu s-a atins pragul necesar pentru validare. Prezența la vot a fost de 21,61%, sub pragul de 30%, necesar pentru a trece.
Imediat după încheierea votului, la ora 21.00, singurul care a făcut declarații despre Referendum a fost Codrin Ștefănescu, unul dintre liderii partidului.
Sunt nişte aberaţii care s-au auzit în această perioadă, PNL, USR, PMP, Iohannis au promovat-o. De boicot, de dezinformare, de a transmite mesaje oribile, într-un moment în care românii au venit în mod gigant la vot. 4 milioane este o cifră.
Dacă vorbim despre boicotul opoziţiei, putem spune că acţiunea nu că nu le-a ieşit, dar are un efect advers.
Să nu ieşi ca preşedinte să spui că vei veni la vot, s-a comportat ca preşedintele unei alte țări. Să mergi la vot în ultimele minute, în sictir şi în scârbă.
Noi suntem un partid foarte puternic. Când ne punem motoarele în funcțiune, chiar sunt motoare. Suntem un partid iubit de români, cu suport popular mare și chiar am fi avut nevoie de o opoziție constructivă. (…) Nu a fost un referendum politic, nu a fost politc asumat. Şi-au bătut joc de familia română, de Biserică, de democraţie.
Dacă ei cred că vor convinge cu astfel de mesaje poporul român, atunci se înşeală. O să se dea rezultate. Cred că va un procent copleşitor pentru da, ceea ce e un mesaj important pentru întreaga lume. Eu cred că e eşecul românilor în general”, a mai spus Codrin Ştefănescu.
foto: hepta.ro.
tania
8 octombrie 2018 at 13:35
…deci…până la urmă referendumul ăsta ajuta la luarea unor decizii „importante„….