Vedete
Dezvăluirile șocante ale unei foste campioane: „Ilie Năstase mă întreba dacă sunt virgină”
Pam Shriver, câștigătoare a 21 de titluri de Grand Slem la dublu, a făcut niște dezvăluiri șocante despre o serie de episoade trăite în tinerețe cu Ilie Năstase.
Acum în vârstă de 54 de ani, Shriver a povestit că prima dată când l-a întâlnit pe Ilie Năstase ea avea 16 ani, iar românul 32 de ani.
Fosta tenismenă îl acuză pe Nasty că de atunci a întrebat-o în nenumărate rânduri dacă este virgină. Întrebările incomode au continuat timp de 4 ani, de fiecare dată când se întâlneau la un turneu de tenis.
„De fiecare dată când ne întâlneam la turnee, Ilie îmi punea aceeași întrebare. Voia să știe dacă mai sunt virgină. Eram o adolescentă, jucam tenis, am fost șocată. Niciodată nu mă întrebase cineva așa ceva, până la el. Era un tip glumeț, la modul ăsta m-a întrebat și pe mine. Dar, când am mai crescut, pe la 20 de ani, îmi punea deja a 30-a oară aceeași întrebare, dar i-am spus: ‘Aș dori să te oprești, ai putea să nu mă mai întrebi asta?’ Acest bărbat nu este respectuos cu femeile de foarte mult timp”, a dezvăluit Shriver la BBC 5live.
Citește și:Ilie Năstase, probleme grave de sănătate: „Din păcate, specialiştii de acolo mi-au confirmat”
Ilie Năstase, anchetat pentru comentarii rasiste
Sâmbătă, Ilie Năstase a fost dat afară de la meciul de la Constanța din Fed Cup dintre Sorana Cârstea și Johanna Konta. Căpitanul nejucător al României ar fi fost eliminat după ce ar fi folosit un limbaj nepotrivit și ar fi protestat la o decizie a arbitrului.
Citește și: Ilie Năstase, anchetat pentru comentarii rasiste: „Aştept o condamnare la 10 ani de închisoare”
Acest incident vine în contextul în care Ilie Năstase este anchetat de Federația Internațională de Tenis după ce ar fi făcut comentarii rasiste la adresa Serenei Williams.