TV
Ninja Warrior acum și în România! Premiul este de 100.000 de euro
Noua emisiune concurs ce va fi difuzată în toamnă la ProTV are premiul cel mare de 100.000 de euro. Ninja Warrior intră astfel în rândul emisiunilor cu premii consistente, după ce în sezoanele trecute emisiunea Românii au talent a oferit 120.000 de euro, iar Vocea României, 100.000 de euro.
Pentru marele premiu de 100.000 de euro s-au înscris deja peste 1.000 de persoane. Printre ei se numără studenți, doctori, pompieri, alpiniști, antrenori de fitness, polițiști, dansatori sau chiar viitori piloți, anunță Pro TV.
Înscrierile pentru Ninja Warrior România se pot face la numărul de telefon 0743.890.823 sau pe site-ul ninjawarrior.protv.ro
Ninja Warrior este un format de televiziune unde sute de concurenți traversează un traseu cu foarte multe obstacole pentru a ajunge la cea mai dură provocare: cucerirea Muntelui Midoriyama.
Midoriyama este o structură gigantică de oțel pe care doar adevărații războinici o pot cuceri după ce reușesc să treacă de toate celelalte trasee, explică reprezentanții Pro TV.
Pentru a-și adjudeca titlul suprem, ei vor fi nevoiți să escaladeze muntele cu ajutorul unei frânghii, iar orice greșeală sau ezitare poate duce la eșec. Doar cel care va ajunge în vârf și va apăsa buzzer-ul amplasat pe baza superioară a muntelui va cuceri titlul suprem.
Despre ce este Ninja Warrior
Ninja Warrior este un format de televiziune unde sute de concurenți traversează un traseu cu foarte multe obstacole pentru a ajunge la cea mai dură provocare: cucerirea Muntelui Midoriyama.
Midoriyama este o structură gigantică de oțel pe care doar adevărații războinici o pot cuceri după ce reușesc să treacă de toate celelalte trasee. Pentru a-și adjudeca titlul suprem, ei vor fi nevoiți să escaladeze muntele cu ajutorul unei frânghii, iar orice greșeală sau ezitare poate duce la eșec.
Doar cel care va ajunge în vârf și va apăsa buzzer-ul amplasat pe bază superioară a muntelui va cuceri titlul suprem. Ninja Warrior este o provocare pentru fiecare participant.
Sute de concurenți intră în cea mai spectaculoasă competiție, iar tensiunea își va pune amprenta pe fiecare secundă în care aceștia fac totul pentru a-și demonstra că pot.
Telespectatorii vor avea parte de o competiție dinamică, plină de adrenalină, o cursă în care forță, rezistentă, limitele duse la extrem și emoția vor fi elementele cheie.
Citește și: Câștigător Românii au talent 2018 – Emil Rengle a câștigat finala sezonului 8 al show-ului difuzat de Pro TV
Formatul, care este unul dintre cele mai de succes din lume, a fost difuzat prima dată în Japonia și are amploarea unui eveniment sportiv de talie internațională.
Ninja Warrior este un fenomen care a adunat milioane de fani în fiecare țară și care a provocat o adevărată isterie prin grandoarea producției.
Show-ul a cucerit o lume întreagă, fiind produs până acum în 21 de țări precum: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Australia, Austria, Rusia sau Franța.