Connect with us
Caz medical unic: a trăit cu un vierme pe creier

Social

Caz medical unic: a trăit cu un vierme pe creier

Medicii au parte mereu de cazuri ieșite din comun, care le pun la încercare aptitudinile, însă nu s-a mai întâlnit până acum o astfel de situație. O tânără de 23 de ani a trăit cu un vierme de 10 centimetri pe creier, timp în care nu a știut niciodată ce se întâmplă cu ea. Deși existau complicații, nu a mers la medic, dar când a făcut-o, a avut parte de un mare șoc.

A avut în creier un vierme de 10 centimetri

O tânără în vârstă de 23 de ani, Xiao Yi, din provincia Jiangsu din estul Chinei, se confrunta de o bună perioadă de timp cu dureri mari de cap. Deși ajunsese să ia unele dintre cele mai puternice pastile, durerile se încăpățânau să persiste, motiv pentru care a decis să meargă la medic și să afle ce se întâmplă cu adevărat, dar fără să se gândească la ce avea să afle.

Astfel, a mers la un spital local, dar înainte ca medicii să înceapă investigațiile, fata a suferit o criză epileptiformă și s-a decis transferarea ei la un spital din Nanjing. Printre alte investigații la care a fost supusă, i s-a făcut și un test de parazitoze care a avut un rezultat pozitiv. Atunci când au început operația, medicii au fost cu adevărat șocați: în creierul tinerei se afla un vierme viu, de aproximativ 10 centimetri, care semăna cu un fir de fidea.

„În timpul operației am găsit un vierme cu o lungime de aproximativ zece centimetri. Era alb, având aspectul unui fir de fidea, și era viu. Încă se mișca atunci când a fost extras’, a declarat dr. Dai Wei, medicul șef de la Spitalul Gulou din Universitatea Nanjing.

Medicul a explicat că aceste infecții apar în urma consumului de carne de animale sălbatice gătită incorect sau incomplet, precum fructele de mare. Acești paraziți pot ajunge în creier prin sânge și se dezvoltă acolo. Pacienta le-a recunoscut medicilor că, într-adevăr, în urmă cu circa doi ani, e a consumat broaște crude într-un restaurant care nu părea să respecte normele de igienă.

Nu este singurul caz ciudat în China. Un bărbat a avut plămânii infestați cu viermi și a fost diagnosticat cu paragonimiasis, după ce a recunoscut că printre preferințele sale culinare se regăsește și consumul de raci și melci de râu. El a mai precizat că a mâncat chiar și o vezică de șarpe.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top