Connect with us
Calendar ortodox 13 decembrie 2020. Este pomenit un mare sfânt considerat și primul poet național

Spiritualitate

Calendar ortodox 13 decembrie 2020. Este pomenit un mare sfânt considerat și primul poet național

Calendar ortodox 13 decembrie 2020. Astăzi este pomenit Sfântul Ierarh Dosoftei. Acesta s-a născut în anul 1624 la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. A studiat la Suceava, apoi la Iași, la Colegiul de la Trei Ierarhi, după care s-a îndreptat spre Liov, unde a studiat la Școala Frăției Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, unde a învățat limba greacă, latină, slavona bisericeasca și polona.

Calendar ortodox 13 decembrie 2020

Mitropolitul Dosoftei s-a călugărit la Mănăstirea Probota, primind numele Dosoftei. În anul 1658 a fost ales și hirotonit episcop de Huți, apoi episcop la Roman, iar în 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.

În vremea mitropolitului Dosoftei, slujbele se țineau fie în grecește, fie în slavonește, limbi pe care poporul nu le mai înțelegea. Astfel, marea sa grijă era ca poporul să înțeleagă ceea ce se slujește în biserică:

„să-nțăleagă tot spășenia lui Dumnedzău cu întreg înțeles”.

Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari cărturari români din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca primul poet național, primul traducător în limba română al cărților de slujba religioasă, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător în românește al unor cărți din literatura dramatică și istorica universală.

Tot el este cunoscut ca fiind primul cărturar român care a copiat documente și inscriptii. Mitropolitul Dosoftei a fost o personalitate a vieții culturale și spirituale românești și pentru traducerile sale din literatura patristică și pentru contribuția sa la formarea limbii literare românești.

Calendar ortodox 12 decembrie 2020

În 1686, în urma campaniei de retragere din Moldova, soldații polonezi au luat cu ei ca ostatic și pe mitropolitul Dosoftei, care a rămas în exil până la sfârșitul vieții.

Mitropolitul Dosoftei a trecut la cele veșnice pe 13 decembrie 1693 și a fost înmormântat la Biserica „Nașterea Domnului” din Zolkiew (Ucraina).

Canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei a fost abrobată de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top