Spiritualitate
Calendar Ortodox 2021. Când pică Paștele ortodox în următorii ani
Calendar Ortodox 2021. Nu mai este mult și creștinii ortodocși întră în Postul Paștelui. Astăzi este Duminica vameșului și a fariseului care anunță începutul perioadei premergătoare sărbătorilor pascale. Anul acesta, Paștele Ortodox pică pe 2 mai, în timp ce Paștele Catolic pică pe 4 aprilie.
Calendar Ortodox 2021. Când începe postul Paștelui și cât durează
Potrivit Calendarului Ortodox 2021, postul Paștelui începe pe 15 martie și se încheie pe 1 mai. Postul Paștelui este cel mai mare post de peste an și ține 40 de zile. El este împărțit în două perioade și anume: Postul Păresimilor și Postul Paștelui.
Postul Păresimilor se ține de pe 15 martie și până în Duminica de Florii, iar postul Paștelui reprezintă ultima săptămână, Săptămâna Mare.
Când începe postul Paștelui 2021
Duminică, pe 7 martie 2021, se face lăsata secului de carne. Timp de încă o săptămână de acum, creștinii mai au voie să consume brânză. Duminică, 14 martie 2021, este lăsata secului de brânză, iar din 15 martie începe perioada postului Paștelui.
Înainte de Învierea Domnului, creștinii ortodocși țin Postul Mare timp de 40 de zile. Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru post. Această perioadă face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propăvăduirea Evangheliei.
Paștele 2021 – una dintre cele mai importante sărbători creștine
Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului.
Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, are loc în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paștilor marchează începutul anului ecleziastic creștin.
Când pică Paștele ortodox în următorii ani
2021 – 2 mai
2022 – 24 aprilie
2023 – 16 aprilie
2024 – 5 mai
2025 – 20 aprilie
2026 – 12 aprilie
2027 – 2 mai
2028 – 16 aprilie
2029 – 8 aprilie
2030 – 28 aprilie
Inițial, Biserica Răsăriteană și cea Apuseană sărbătoreau Paștele la aceeași dată. După Marea Schismă din 1054, Biserica Creștină a fost împărțită în două: cea Apuseană sub autoritatea Papei și cea Răsăriteană sub autoritatea patriarhului de la Constantinopol.
Mai târziu, în 1582, Papa Grigore al XIII-lea a reformat calendarul iulian (pe stil vechi) din cauza erorilor acestuia față de calendarul astronomic (o rămânere în urmă), făcând trecerea la calendarul modern, ce-i poartă numele.