Connect with us
Calendar ortodox 24 octombrie 2020. La mulți ani tuturor sărbătoriților!

Spiritualitate

Calendar ortodox 24 octombrie 2020. La mulți ani tuturor sărbătoriților!

Ziua de 24 octombrie este una foarte importantă, mai ales pentru cei care își serbează azi ziua de nume. Astfel, sâmbătă este sărbătorită Sfânta Muceniță Sevastiana sau Sebastiana, al cărei nume îl poartă numeroși oameni din țara noastră. Aceasta și-a dat propria viață pentru iubirea ei față de Dumnezeu. Tot astăzi este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Areta.

Sărbătoare la data de 24 octombrie

La data de 24 octombrie este rememorată Sfânta Sebastiana. A fost ucenica Sfântului Apostol Pavel de la care a și primit sfântul botez. Ea a murit din dragoste pentru Dumnezeu și a fost supusă la chinuri grele din cauza credinței sale. Ea a suferit mult, fiind biciuită cu măciuci de plumb pe tot trupul. Mai apoi, a fost întemnițată, iar acolo i s-a arătat sfântul Apostol Pavel, care i-a transmis cuvinte de încurajare: „Bucură-te şi nu te mâhni, că trebuie să mergi legată în cetatea ta pentru mărturisirea lui Hristos.”

După ce a fost scoasă din temniță, a fost obligată să intre într-un cuptor încins. Ca prin minune, ea a ieșit de acolo nevătămată, motiv pentru care a fost închisă în cușcă, alături de o fiară. Spre mirarea tuturor, animalul sălbatic nu s-a atins de ea. Pentru că nu puteau nicicum să scape de ea, i-au tăiat capul. Se spune că de acolo a curs lapte în loc de sânge.

Numele roman „Sebastianus”, în latină semnificând „din Sebaste”, această fiind denumirea unui oraș în Asia Mică. Numele orașului provine din limbă greaca, de la cuvântul „sebastos” care înseamnă „venerabil”. Persoanele care poartă acest nume sunt foarte romantice, preferă se petreacă mult timp alături de cei dragi și au o minte foarte deschisă. Sunt persoane darnice, gata să ajute pe oricine, motiv pentru care, unii profită de bunătatea lor. Sunt tăcuți și analizează orice situație înainte de a acționa.

Sfântul Mare Mucenic Areta a dobândit moarte mucenicească, în anul 523, împreuna cu alți patru mii de creștini, preoți, monahi, monahi, bărbați, femei și copii, când păgânul Dunan a pornit război împotriva cetății Nagran din sudul Arabiei Saudite, unde acesta era eparh. Deși era foarte bătrân, încât abia se mai putea deplasa, prin cuvântul său a reușit să determine mulți oameni din cetate să se încreadă în Dumnezeu.

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top