Connect with us
CM 2018: Cum se va folosi VAR, sistemul de arbitraj video

Sport

CM 2018: Cum se va folosi VAR, sistemul de arbitraj video

CM 2018 aduce inovații în ceea ce privește arbitrajul. Va fi primul turneu final în care vom vedea la lucru VAR, sistemul de arbitraj video.

Faimosul VAR, asistenţa video la arbitraj, a fost instalat „foarte rapid”, dar va fi bine „pregătit” pentru debutul său la Cupa Mondială de fotbal (14 iunie – 15 iulie), a insistat, marţi, preşedintele comisiei de arbitraj a FIFA, Massimo Busacca, citat de AFP.

„Am mers prea repede pentru ca VAR să fie pregătit, însă suntem convinşi de eficacitatea sa”, a declarat responsabilul elveţian la Moscova, cu două zile înainte de startul competiţiei.

„Suntem pregătiţi, ştim că trebuie să fim pregătiţi, pentru că nu putem face teste aici”, a adăugat el.

Dacă VAR a provocat confuzie în campionatele din Italia şi Germania, unde a fost utilizat, fostul arbitru internaţional a asigurat că acesta va permite luarea celor mai bune decizii în Rusia.

„Este ca o echipă care nu joacă bine înainte de Cupa Mondială, face greşeli, iar apoi joacă mult mai bine”, a comparat Busacca.

Busacca a precizat că acţiunile controversate vor fi difuzate pe ecranele uriaşe ale stadionului, pentru ca spectatorii să le poată vedea şi, eventual, să-şi exprime opinia.

De asemenea, arbitrii asistenţi propuşi pentru VAR, care se vor afla în sala de operaţiuni video din Moscova – singura pentru toate stadioanele -, vor purta aceeaşi uniformă ca şi colegii din teren.

CM 2018: Tușierii nu vor semanal offiside-urile la limită. Cum va ajuta VAR aici

Arbitrii asistenţi de la Cupa Mondială de fotbal 2018 din Rusia nu vor semnaliza poziţiile de ofsaid la limită, pentru a lăsa decizia corectă pentru sistemul de arbitraj video (VAR), a declarat Pierluigi Collina, preşedintele comisiei de arbitri a FIFA, citat de BBC.

Sistemul VAR, de asistenţă video pentru arbitru, va fi utilizat în premieră la CM 2018 din Rusia.

”Dacă veţi vedea arbitri asistenţi că nu flutură steagul, nu este pentru că face greşeli. Este pentru că respectă indicaţia de ţine steagul jos, a declarat Collina într-o conferinţă de presă.

Li s-a spus să nu semnalizeze atunci când este un ofsaid la limită, care poate declanşa un atac periculos sau o fază de gol, pentru că dacă ridică steagul, atunci totul s-a terminat.

Dacă asistentul ţine steagul jos, faza curge şi poate se înscrie un gol, atunci avem şansa de a utiliza tehnologie pentru a revedea golul”.

Arbitrii asistenţi video care vor urmări fazele în reluare vor fi localizaţi la Moscova şi vor putea fi solicitaţi de pe cele 12 stadioane pe care vor avea loc meciurile.

Aceşti arbitri vor avea la dispoziţie imagini provenite de la 35 de camere, 33 dintre ele destinate transmisiei TV, iar două vor fi dedicate identificării ofsaidurilor.

Cazurile în care arbitrul va putea recurge la acest ajutor tehnologic rămân validarea sau nu a unui gol, atribuirea sau nu a unui cartonaş roşu, analizarea unei acţiuni care poate determina acordarea unui penalty şi corectarea unei erori de identificare a unui jucător sancţionat.

Citește și: Deschidere CM 2018. Ceremonie fastuoasă la începutul Cupei Mondiale din Rusia

Citește și: Program meciuri CM 2018. Unde poți vedea partidele la TV și online

Citește și: Pariuri CM 2018: Cine este favorită la casele de pariuri, la câștigarea Cupei Mondiale

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top