Connect with us
30 de copii au fost ucişi într-o şcoală în aprilie într-un atac al forţei aeriene afgane în Kunduz

Externe

30 de copii au fost ucişi într-o şcoală în aprilie într-un atac al forţei aeriene afgane în Kunduz

ONU anunță în cadrul unui raport că treizeci şi şase de persoane, inclusiv 30 de copii, au fost ucise într-un atac întreprins în aprilie de Forţa aeriană afgană în Kunduz (nord) în timpul unei ceremonii religioase.

Potrivit raportului Misiunii ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA), atacul din 2 aprilie din districtul Dasht-e Archi asupra unei adunări de bărbaţi şi băieţi s-a soldat de asemenea cu rănirea a 71 de persoane, inclusiv 51 de copii.

În raportul său, UNAMA susţine că deţine informaţii credibile potrivit cărora cifrele sunt mai mari, dar că metoda riguroasă a agenţiei privind verificarea numărului de victime necesită confirmarea fiecărui deces de către trei surse independente.

În document se afirmă de asemenea că ceremonia religioasă era cunoscută în mod larg şi că mulţimea era formată în principal din civili, ”dintre care majoritatea erau copii, mulţi dintre ei cu vârste sub 10 ani”.

Citește și: Soldații greci au efectuat tiruri de somație împotriva unui elicopter turc

UNAMA consideră că numărul mare de victime în rândul copiilor ridică problema respectării de către guvernul afgan a regulilor războiului.

Citește și: Atac în Pakistan. 6 polițiști au fost uciși în atacuri separate

După atac, guvernul afgan a afirmat că ţinta a fost ”o reuniune militară” a talibanilor, unde se strânseseră înalţi comandanţi talibani, inclusiv membri ai Quetta Shura.

Un lider tribal în vârstă şi martori la atac au declarat pentru DPA că cel puţin 50 de civili au fost ucişi şi alţi cel puţin 65 au fost răniţi.

Te-ar putea interesa și: Cel puțin 31 de soldați uciși în Siria, în ciocnirea cu gruparea Statul Islamic

Tot astăzi, presa internațională a dezvăluit că peste 31 de soldaţi din trupele guvernamentale siriene au fost ucişi la sud de capitala Damasc în ultimele două zile în timpul ciocnirilor cu militanţi ai grupării extremiste Statul Islamic (SI).

„În operaţiunile militare din ultimele două zile în zone la sud de Damasc au fost ucişi 31 de membri ai forţelor regimului”, a declarat Rami Abdel-Rahman, directorul OSDO. Acesta a precizat că forţele proguvernamentale avansează lent în zonele situate la sud de capitala siriană de la începerea ofensivei la mijlocul lui aprilie.

El a adăugat că artileria grea şi bombardamentele aeriene vizează zonele din Hajar al-Aswad şi tabăra al-Yarmouk, unde se mai află încă jihadişti ai Statului Islamic. Citește continuarea AICI.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top