Externe
CUTREMUR violent în Cercul de Foc! Seismul a avut loc la 15 kilometri adâncime
Un cutremur subacvatic având magnitudinea de 6,8 grade pe Richter s-a produs în apropiere de Noua Caledonie, un teritoriu francez din Oceanul Pacific, a anunţat Institutul geologic american.
Epicentrul seismului a fost localizat la 117,48 kilometri est de oraşul Tadine, în insulele Loyalty din Noua Caledonie, pe aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului.
Citeşte şi VREMEA la începutul lunii noiembrie! Ce anunţă meteorologii
Cutremurul, produs la o adâncime de circa 15 kilometri, nu a declanşat un tsunami, a precizat Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific, cu sediul în Hawaii.
În urma cutremurului nu au fost raportate victime sau pagube materiale
Nu s-au raportat victime sau pagube materiale imediate, însă media locale au consemnat că seismul s-ar fi simţit în capitala Noumea, scrie DPA.
Reuters notează, însă, că un purtător de cuvânt guvernamental din Noumea şi personalul de la două hoteluri contactate de Reuters au declarat că nu au simţit cutremurul.
Noua Caledonie, o destinaţie populară printre turişti pentru plajele sale şi recifurile de corali, este situată în estul Australiei, la circa 1.500 kilometri distanţă.
Cerc de Foc al Pacificului, unde se înregistrează aproximativ 85 % din activitatea seismică mondială.
Citeşte şi PANICĂ în Gara de Nord! Un tren cu 200 de pasageri a deraiat