Externe
Salvator mort după ce i-a aprovizionat pe copiii blocaţi într-o peşteră din Thailanda
Un fost membru al comandourilor Marinei thailandeze a murit vineri, din cauza lipsei unei rezerve suficiente de oxigen. Totul după ce i-a aprovizionat pe copiii blocaţi într-o peşteră inundată din nordul Thailandei.
″După ce a livrat o rezervă de oxigen, pe drumul de întoarcere el însuşi n-a mai avut destul oxigen″, a anunţat viceguvernatorul provinciei Chiang Rai, Passakorn Boonyaluck.
″Şi-a pierdut cunoştinţa pe drumul de întoarcere, însoţitorul său în timpul scufundării a încercat să-l ajute şi să-l aducă″, a precizat şeful comandourilor Marinei, Passakorn Boonyaluck.
Această dramă survine în timp ce salvatorii care îi caută pe cei 12 copii şi pe antrenorul lor de fotbal blocaţi de 13 zile într-o peşteră inundată se grăbeau vineri să avanseze în pregătirile lor de evacuare, înainte de revenirea prognozată a ploii.
În Thailanda, echipele de salvare sunt într-o cursă contra naturii în speranţa că îi pot elibera din peşteră pe cei 12 adolescenţi şi pe profesorul lor.
Thailanda: Vremea nu se îmbunătățește în zonă
Sunt anunţate ploi torenţiale şi există riscul să inunde zona în care s-au refugiat aceştia în urmă cu 12 zile.
După ce au reuşit să ajungă la captivi, cea mai mare grijă a salvatorilor este acum prognoza. Meteorologii avertizează că mâine se vor reîntoarce ploile torenţiale şi există riscul ca şuvoaiele să inunde din nou peştera, care este şi acum saturată. Pericolul este ca apa să năvălească în locul unde sunt blocaţi cei 13.
“Toată ziua, salvatorii au trimis acolo echipele de scafandri, provizii şi chiar au încercat să instaleze o linie telefonică pentru ca băieţii să poată vorbi cu părinţii lor îngrijoraţi, ceea ce s-a dovedit o mare provocare.
Acum este o cursă contracronometru, spun autorităţile, care au trimis 20-30 de echipe la suprafaţa muntelui, pentru a căuta eventuale fisuri, spaţii pe care ar putea să le lărgească, pentru a ajunge la ei”, a transmis jurnalistul David Mckenzie.