Externe
Accident în Thailanda soldat cu 25 de morți
Un cumplit accident în Thailanda s-a soldat cu 25 de morți. Tragedia s-a petrecut astăzi, 2 ianuarie, în estul Thailandei. Din informațiile apărute în presa thailandeză, un microbuz și o autofurgonetă s-au ciocnit și au luat foc luni după-amiază pe o șosea.
În urma impactului puternic au murit 25 de persoane, scrie The Associated Press, citează Mediafax. Cauza accidentului este intrarea pe sens opus a șoferului.
Manevra sa a costat viața a 25 de persoane. Cei doi șoferi au decedat pe loc. Doar două persoane au supraviețuit. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
4 decembrie: tragedie în Siberia
O altă tragedie care a intrat în atenția presei internaționale s-a petrecut anul trecut în Siberia. Pe 4 decembrie, 11 persoane au murit pe loc într-un accident în lanț care a avut loc chiar în centrul Siberiei.
CITESTE SI: Cronologie: Accidente aviatice și rutiere grave în 2016
„Astăzi, la orele locale 16:00, la kilometrul 926 al șoselei Hanti-Mansiisk-Tiumen a avut loc un accident în care au fost implicate un camion, două autoturisme și un atocar care transporta 32 de pasageri, dintre care 29 de copii”, se arată în comunicatul Comitetului regional de anchetă.