Connect with us
Scoția ar putea organiza un nou referendum pentru separarea de Marea Britanie, dacă va fi exclusă de pe piața unică europeană în urma Brexit.

Externe

Scoția pregătește un nou referendum pentru separarea de Marea Britanie

Scoția ar putea organiza un nou referendum pentru separarea de Marea Britanie, dacă va fi exclusă de pe piața unică europeană în urma Brexit. Anunțul a fost făcut de premierul scoțian Nicola Sturgeon, care cere un nou aranjament cu Marea Britanie.

Sturgeon vrea ca Scoția să rămână pe piața unică a UE după Brexit, chiar dacă Guvernul de la Londra va retrage Anglia.

La referendumul din luna iunie, scoțienii au votat în majoritate covârșitoare pentru rămânerea în Uniunea Europeană. Ei sunt obligați să iasă din cauza votului pro-Brexit din Anglia.

”Opinia mea şi a guvernului rămâne că cea mai bună opţiune pentru Scoţia rămâne rămânerea ţării în UE ca stat independent. Independenţa trebuie să rămână o opţiune pentru păstrarea statutului european, dacă va deveni clar că interesele noastre nu pot fi păstrate altfel”, a scris ea.

Nicola Sturgeon pregătește un nou referendum pentru separarea de Marea Britanie

Prin ultimatul transmis de la Edinburgh se intensifică presiunea asupra premierului britanic Theresa May. Aceasta trebuie să țină sub control și tensiunile din cadrul propriului partid.

Ministrul pentru Comerț Exterior, Liam Fox a sugerat duminică că este în favoarea unei separări clare de Bruxelles. În schimb, fostul Ministru de Finanțe George Osborne a avertizat că este în interesul Marii Britanii să mențină relații apropiate cu Uniunea Europeană.

Theresa May a promis că va consulta guvernele Irlandei de Nord, Scoției și Țării Galilor, înainte de începerea discuțiilor oficiale cu UE. Acestea sunt programate să înceapă la sfârșitul lunii martie.

Primul ministru scoțian își dorește ca Regatul Unit să rămână pe piaţa unică. De asemenea, comerțul ar trebui să se desfășoare liber iar băncile să îşi poată oferi serviciile în statele membre.

”Dacă guvernul britanic optează să nu rămână pe piaţa unică, poziţia noastră este ca Scoţia să fie susţinută să o facă nu în locul ci pe lângă comerţul liber cu Marea Britanie”, a spus Sturgeon.

Citește și: Parlamentul britanic a aprobat planul pentru declanșarea Brexit

Nicola Strurgeon a pregătită propuneri pentru menținerea în spațiul de comerț liber, după Brexit. Aceasta a avertizat că 80.000 de locuri de muncă ar putea fi desfiinţate în Scoţia, în urma ieşirii de pe piaţa unică.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top