Connect with us
Atentatul din New York

Externe

Suspectul pentru atentatul de la New York, identificat cu ajutorul unui telefon mobil

Autorităţile americane l-au identificat pe suspectul pentru atentatul din cartierul Chelsea (New York), Ahmad Khan Rahimi, cu ajutorul telefonului mobil folosit la bomba fabricată dintr-o oală sub presiune, descoperită în apropiere de locul deflagraţiei de sâmbătă, au declarat surse apropiate anchetei, citate de ABC News, potrivit news.ro.

Rahimi are 28 de ani şi este de origine afgană, dar are cetăţenie americană.

Primarul New Yorkului a avertizat că tânărul ar putea fi înarmat şi este periculos.

Potrivit ABC News, agenţi FBI verifică o locuinţă din Elizabeth (New Jersey), unde ar fi înregistrată o persoană cu acelaşi nume.

Anterior, surse apropiate anchetei au declarat pentru CNN că primele date ale investigaţiei privind exploziile din New York şi New Jersey sugerează existenţa unei celule teroriste pe teritoriul Statelor Unite. Astfel, deflagraţiile ar avea legături între ele, relatează news.ro.

Cinci persoane au fost reţinute duminică seara în legătură cu atacul comis sâmbătă în cartierul Chelsea (New York). Potrivit presei, cei cinci suspecţi ar fi fost arestaţi de la bordul unui vehicul care circula pe Belt Parkway, o autostradă care trece pe la sud de districtul Brooklyn. Vehiculul tocmai intrase pe Verrazano Bridge, podul care leagă districtul Staten Island de Brooklyn.

Două explozii au avut loc sâmbătă, la New York şi într-o staţiune balneară din New Jersey – atacuri prezentate ca deliberate de către autorităţi, însă pista teroristă este considerată în continuare nesigură.

De asemenea, un bărbat a rănit cu o armă albă nouă persoane, într-un centru comercial din Minnesota, un atac revendicat de către organizaţia Statul Islamic.

În noaptea de duminică spre luni, doi bărbaţi care adunau gunoaie în apropiere de gara din oraşul Elizabeth (New Jersey) au alertat poliţia după ce au văzut fire şi un tub ieşind dintr-un rucsac pus într-un coş de gunoi, a declarat primarul, Christian Bollwage.

Ofiţerii au găsit cinci dispozitive explozibile în rucsac, dintre care unul a explodat accidental, în timp ce geniştii încercau să îl dezamorseze cu un robot.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top