Connect with us
Suprataxă pentru turiștii care au nevoie de servicii medicale în Grecia

Externe

Taxe pentru turiștii care au nevoie de servicii medicale în Grecia

Turiștii care intră în Grecia și care au nevoie de servicii medicale vor fi nevoiți să plătească o taxe pentru servicii de sănătate oferite în timpul șederii lor în țară.

Taxe pentru turiștii care au nevoie de servicii medicale în Grecia

Grecia va începe să taxeze turiștii pentru servicii medicale oferite în Republica Elenă. Taxele vor fi impuse și celor care locuiesc în Grecia, dar nu sunt considerați rezidenți permanenți. Vorbim despre o suprataxă de 20 de euro. Până acum, cu excepția spitalizărilor, ei nu erau taxați pentru servicii medicale, indiferent de locul de unde proveneau. Toate serviciile erau gratuite, mai puțin cazurile care necesitau internare.

Potrivit unui articol de pe site-ul grec Greekreporter, citat de Hotnews, Ministerul Sănătăţii din Grecia a decis, la sfârşitul lunii iulie, ca această taxă să fie impusă tuturor călătorilor străini care se prezintă la centrele de sănătate, clinici regionale şi clinici ambulatorii de spitale.

Taxe și pentru îngrijiri de urgență

Și cei care vor avea nevoie de îngrijiri medicale în regim de urgență sunt supuși plății taxelor. În afară de aceste taxe, vor fi plăți suplimentare în care pacientul va avea nevoie de analize de sânge, precum și alte investigații.

Potrivit articolului citat, Ministerul Sănătăţii speră să adune „fonduri semnificative”, în special în timpul sezonului turistic când în Grecia vin milioane de turişti.

Noua hotărâre modifică prevederile unei legi adoptate în 2017, care permite colectarea de fonduri pentru a fi rambursate spitalelor doar pentru serviciile pe care acestea le furnizează.

Așa cum spuneam, și cei care beneficiază de îngrijiri de urgenţă vor fi obligaţi să plătească taxa pentru acestea. Se vor impune taxe suplimentare pentru diferite servicii, în conformitate cu taxele care sunt stabilite de sistemul naţional de sănătate grec.

Aceste noi taxe se aplică, totodată, și celor care locuiesc în Grecia dar sunt consideraţi rezidenţi „non-permanenţi” în ţară.

 

 

 

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top