Externe
Alegeri în Bulgaria: Radev câștigător la primul tur
Radev a câştigat primul tur de scrutin, arată rezultatele parţiale al alegerilor din Bulgaria
Candidatul socialist la alegerile prezidenţiale din Bulgaria, Rumen Radev, a câştigat primul tur de scrutin, arată rezultatele parţiale al alegerilor, date publicităţii luni dimineaţă, relatează Reuters.
Radev, în vârstă de 53 de ani, fost comandant de aviaţie, a obţinut 26,45% din voturi. Principala sa rivală, preşedintele Parlamentului Ţeţka Ţaceva, a obţinut 21,38% din sufragii, arată rezultatele anunţate după numărarea a 10,48% din voturi.
Rezultatul, care reflectă exit-pollurile anterioare, înseamnă că Radev şi Ţaceva se vor înfrunta într-un al doilea tur de scrutin, pe 13 noiembrie.
Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat că va demisiona dacă Ţaceva nu obţine victoria în primul tur. GERB, partidul său, nu a comentat rezultatul.
Aproximativ 6,8 milioane de alegători au fost chemaţi la urne, să opteze pentru unul dintre cei 21 de candidaţi la preşedinţie.
Rumen Radev își propune ca Bulgaria să fie mediator între Rusia si NATO
„Bulgaria poate şi trebuie să contribuie la restabilirea dialogului dintre NATO şi Rusia”, a declarat Rumen Radev, candidat la preşedinţia Bulgariei, propus de un comitet de iniţiativă şi susţinut de Partidul Socialist Bulgar. „Bulgaria este un stat mic. Vocea noastră poate că se face greu auzită, însă noi trebuie să insistăm și să avem o politică activă în acest sens”, a adăugat Radev, precizând că ţara sa trebuie să se bazeze pe statutul său de partener strategic al SUA și, în același timp, pe legăturile străvechi, spirituale, culturale cu poporul rus. „Nu avem niciun interes în această confruntare, din care suferă primele țările din flancul estic al NATO și noi suntem printre acestea. A demonstrat-o și Ucraina. Ţările din Asia sunt un partener extrem de important. În ultimii ani, Bulgaria s-a retras din poziția sa de lider. Avem o politică activă. Așteptăm cu nerăbdare alegerile din luna decembrie din Macedonia, în speranța că şi situația de acolo se va relaxa. Pentru noi este important să se semneze acordul de vecinătate cu acest stat. Macedonia nu va avea sprijin din partea Bulgariei pentru aderarea sa la UE dacă va continua să-şi consolideze identitatea prin furtul istoriei și literaturii noastre și nu ne respectă monumentele și locurile sfinte”, a mai spus candidatul la preşedinţia Bulgariei.