Externe
Procurorul șef din Muntenegru acuză naționaliști din Rusia de tentativă de asasinat asupra premierului
Milo Djukanovici, premierul din Muntenegru, se află în mare pericol, cel puțin așa sustine procurorul șef, care acuză simpatizanți ai Rusiei de tenativa de asasinat asupra șefului guvernului.
Procurorul-şef special din Muntenegru a anunţat că “naţionalişti din Rusia” se află în spatele unei tentative de a-l asasina pe premier şi a declanşa o lovitură de stat, după ce, iniţial, autorităţile au acuzat forţele paramilitare sârbe, relatează BBC News.
Potrivit magistratului Milivoje Katnici, premierul prooccidentale Milo Djukanovici urma să fie ucis de un lunetist profesionaist. Apoi, puciştii urmau să atace Parlamentul, pentru a aduce la putere un Guvern prorus.
Rusia nu este implicată în mod oficial
“Nu avem dovezi că statul rus este implicat în vreun fel (…), dar avem dovezi că doi naţionalişti din Rusia sunt organizatori”, potrivit lui Katnici.
Magistratul a precizat că omologul său din Serbia a avut persoanele respective “sub supraveghere” şi le-a împiedicat să îşi ducă la capăt complotul. “Aceste persoane nu mai sunt pe teritoriul Serbiei. Nu ştiu unde sunt acum, în Rusia sau în altă parte”, a declarat el.
Autorităţile muntenegrene au arestat circa 20 de oameni pe 16 octombrie, în ziua alegerilor din Muntenegru. Suspecţii au fost identificaţi iniţial ca membri ai grupărilor paramilitare sârbe.
Autorităţile au precizat între timp că este vorba de cetăţeni sârbi şi muntenegreni, dintre care 14 se află încă în arest.
De când şi-a declarat independenţa de Serbia, în 2006, Muntenegru s-a apropiat de UE şi NATO, structuri la care vrea să adere.
Candidatura lui Djukanovici la alegeri le-a prezentat alegătorilor o alegere între Occident sau transformarea ţării într-o “colonie rusă”.
Partidul lui Djukanovici a câştigat alegerile din octombrie, dar nu a obţinut majoritatea absolută, aşa cum spera.
Potrivit analiştilor, ţara ar urma să adere la NATO la începutul lui 2017, în pofida unei opoziţie puternice din partea Rusiei.