Politic
Cine este Anca Dragu, noul președinte al Senatului. Ludovic Orban este noul președinte al Camerei Deputaților
Anca Dragu este noul președinte al Senatului. Cine este, de fapt, Anca Dragu, prima femeie aflată în această funcție.
Anca Dragu este susținută de PNL, USR PLUS și UDMR și a obținut 75 de voturi din partea senatorilor, ajungând noul președinte al Senatului.
Anca Dragu, fost ministru de Finanțe, este prima femeie care va ocupa funcția de președinte al Senatului
„Vă asigur că voi fi un preşedinte al Senatului echidistant şi corect, nu voi ţine cont de culoarea politică. Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciul noţiunii de respect. Respect pentru cetăţenii acestei ţări, respect pentru cei pe care îi reprezentăm, respect faţă de colegi. Respectul, din punctul meu de vedere, înseamnă în primul rând să conştientizăm faptul că un senator nu se află deasupra legii, ci trebuie să fie în slujba şi în serviciul cetăţenilor. Respect înseamnă că Senatul trebuie să revină la rolul său legitim, adică un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup. Politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal”, a spus Anca Dragu după ce a fost aleasă președinte al Senatului.
Cine este Anca Dragu
A urmat cursurile Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. A obţinut licenţa în 1996. Anca Dragu a studiat la Universitatea Georgetown din SUA între 1999-2000 și în 2007 a obținut o diplomă de masteral la SNSPA. În 2010 și-a susținut doctoratul în științe economice la ASE.
Dragu a lucrat în cadrul BNR, și pentru Fondul Monetar Internațional. A fost Ministru al Finanțelor în cabinetul Dacian Cioloș între 17 noiembrie 2015 și 4 ianuarie 2017.
Ludovic Orban este noul președinte al Camerei Deputaților
Ludovic Orban a primit 179 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alfred Simonis, susținut de PSD, a obținut 110 voturi.
De asemenea, deputații au ales și noul Birou Permanent al Camerei Deputaților.
Vicepreședinți: Alexandru Rafila – PSD; Marius Budăi – PSD; Laurențiu Leoreanu – PNL; Cristina Prună – USR;
Secretari: Daniel Suciu – PSD; Cristian Buican – PNL; Oana Morariu – USR; Ovidiu Ganț – minorități naționale;
Chestori: Alexandra Presură – PSD; George Tuță – PNL; Antonio Andrusceac – AUR; Sereș Deneș – UDMR;