Connect with us
Specialiștii sistează campaniile de vaccinare

Sanatate

Specialiștii sistează campaniile de vaccinare

Pentru a proteja sănătatea publică, autoritățile fiecărui stat afectat de coronavirus au luat o serie de măsuri. Și experții în medicină trimit unele recomandări către populație, printre care și sistarea campaniilor de vaccinare la nivel global până în mai, cel puțin. Această măsură a fost propusă de Inițiativa Globală de Eradicare a Poliomielitei pe 24 martie; două zile mai târziu a apărut și reacția Organizației Mondiale a Sănătății.

Specialiștii sistează campaniile de vaccinare

OMS a extins recomandarea pentru toate campaniile de vaccinare în masă. Toate, bineînțeles, în scopul reducerii riscului de infectare cu COVID-19 și respectarea măsurilor de prevenție impuse. Alejandro Cravioto, președintele Grupului Experților de Consultanță Strategică pentru Imunizare (SAGE), din cadrul OMS susține că: “Orice campanie de vaccinare în masă e complet opusă ideii de distanțare socială”.

Amânarea campaniilor de vaccinare împiedică răspândirea infectării cu noul coronavirus. Sunt evitate, astfel, aglomerările de persoane, contactele între medici și copiii și părinții lor. Cu toate acestea, specialiștii spun că a fost o decizie grea și riscantă. Având în vedere numărul mare al copiilor nevaccinați, bolile ținute în control până acum, pot reveni și să provoace adevărate dezastre.

„Amânarea vaccinării nu este o măsură luată ușor. Orice întreruperi ale campaniilor de vaccinare aduc riscul revenirii unor bolilor ținute sub control până acum. Acest risc crește atât cu numărul celor nevaccinați, cât și cu durata cu care este amânată vaccinarea.”, explică specialistul.

Ce arată statisticile?

La nivel global, aproximativ 13,5 milioane de copii nu au fost vaccinați contra unor boli precum poliomielită, rujeolă, HPV, febră galbenă, holeră, și meningită din cauza acestei sistări, explică Seth Berkley, epidemiolog și director al Alianței Vaccinurilor.

Odată cu criza provocată de pandemie, acest număr va crește, ceea va afecta sistemul medical, care este deja suprasolicitat de numeroasele cazuri de coronavirus, ce indică cifre din ce în ce mai mari zilnic.

Aproximativ 23 de țări au oprit vaccinarea împotriva rujeolei. Conform studiilor de specialitate, 78 de milioane de copii vor fi afectați de această măsură. Se estimează că rujeola a infectat 10 milioane de persoane și a provocat 140.000 de decese în 2018.

Republica Democratică Congo este singura țară care continuă în prezent campaniile de vaccinare contra rujeolei. Congo se luptă cu cel mai mare focar al acestei boli din lume, cu 340.000 de cazuri confirmate și un număr estimat de 6.500 de decese infantile.

 

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sanatate

To Top